România a ajuns în 2016 la 68% din nivelul de trai mediu al UE 28, potrivit indicatorului de consum individual efectiv (AIC) publicat de Eurostat pentru toate statele membre.
În varianta mai cunoscută de măsurare a nivelului de trai, care constă în PIB pe locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard, ne-am situat la 63% din media UE.
Astfel, ţara noastră a a depăşit grupul format din Ungaria, Croaţia şi Bulgaria, şi, în premieră absolută, a fost inclusă în comunicatul oficial alături de Estonia şi Letonia, printre ţările care au de recuprat un decalaj de circa 30% faţă de media europeană.
Avansul între 2014 şi 2017 a fost spectaculos, de nu mai puțin de 12 puncte procentuale.
PIB/locuitor faţă de AIC
Consumul individual efectiv (abreviat AIC în limba engleză), reflectă mai fidel bunăstarea unui cetăţean dintr-o anumită ţară decât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Acesta din urmă se bazează pe bunurile şi serviciile achiziţionate şi plătite de o gospodărie.
În schimb, AIC se calculează pe baza bunurilor şi serviciilor realmente consumate de indivizi, fără a ţine cont de faptul că acestea au fost contractate şi plătite de către gospodării, guvern sau organizaţii non-profit. De aceea, este de preferat pentru comparaţii internaţionale și reflectă mai bine nivelul de trai.
Diferenţele rezultă din aceea că ponderea plăţilor făcute direct de gospodării pentru servicii importante, precum sănătatea şi învăţământul, diferă substanțial de la o ţară la alta. Astfel, ordinea aparentă a țărilor după nivelul de trai, ce ar rezulta din compararea clasicului PIB/locuitor, poate suferi modificări importante.
Evoluția clasamentulului european între 2014 – 2017
Iată cum se prezintă evoluţia AIC/locuitor şi PIB/locuitor din 2014 până în 2017, pentru a vedea ce schimbări mai importante au avut loc în pozițiile ocupate de diferite state. România se distinge net prin evoluţia spectaculoasă a nivelului veniturilor măsurate prin consumul individual efectiv.
Cele mai mari diferențe între indicatorii AIC/locuitor și PIB/locuitor la nivelul UE, care schimbă semnificativ ierarhia nivelului de trai (de reţinut, toate negative) se observă în Olanda (18 puncte procentuale mai puţin la consumul efectiv), Danemarca și Suedia ( fiecare cu câte 13 puncte procentuale).
Irlanda se află în situația specială a unor raportări statistice conjuncturale din motive de relocare a unor mari companii, în special din Marea Britanie (înaintea Brexitului) iar Luxemburgul este un caz special datorită afluxului de lucrători din țările vecine, care ridică PIB-ul dar consumă în propria ţară.
Italia, al doilea mare partener comercial al României, este statul cel mai apropiat de media UE la ambii indicatori de nivel de trai. Date fiind şi dicrepanţele de dezvoltare dintre regiuni, ea se constituie mai fidel în referința pentru procesul nostru de convergență reală.
În clasamentul după AIC pe anul 2017, podiumul este ocupat de țări de limbă germană, cu Luxemburgul detașat la 130% dar în mare pierdere de viteză (145% din media UE în urmă cu cinci ani) și cu Germania și Austria situate în jur de 120%. Urmează un bloc compact de șapte state cu valori cuprinse între 109% și 114%.
Dintre fostele componente ale blocului estic, Lituania a ajuns cea mai avansată la nivelul AIC. Oarecum discret, ea a ajuns la nivelul de 88%, a depășit Portugalia și a ajuns la două puncte procentuale de Spania. Polonia, Slovenia şi Slovacia au ajuns deja la un nivel similar cu Grecia, aflată în stagnare pe ultimii trei ani.
Diferența majoră dintre PIB și AIC se poate astfel vedea într-o comparație-școală. România și Ungaria figurează în statistica Eurostat cu valori AIC şi PIB exact pe dos. La noi, scorul este 68 la 63 în favoarea consumului, la ei tot 68 la 63 dar în favoarea PIB-ului. Rămâne de văzut care variantă va fi mai avantajoasă în timp.
De reţinut că diferenţa dintre România şi Bulgaria s-a majorat în ultimii patru ani de la 5 puncte procentuale până la 13 puncte procentuale la nivelul AIC iar modificarea la nivelul diferenţei de PIB pe locuitor la paritatea puterilor de cumpărare a cunoscut o modificare de la 9 până la 14 puncte procentuale.
Reamintim că, la această evoluţie, a contribuit faptul că în urmă cu două decenii (vezi criza din 1998), sub ameninţarea cu incapacitatea de plată, România a luat decizia de a susţine pentru leu un curs valutar flotant în locul variantei care ni se impunea la acea vreme de consiliu monetar şi curs fix faţă de euro, variantă acceptată de Bulgaria.
După cum am anticipat anterior, beneficiile acordate în 2017, discutabil peste posibilităţile rezultate strict din nivelul PIB/locuitor, ne-au dus binişor spre pragul de 70% la AIC, mult înainte ca PIB-ul să atingă această cotă, considerată acum referinţa pentru a putea începe demersurile pentru adoptarea euro.
Rămâne întrebarea dacă nivelul de trai rezultat din consumul efectiv pe locuitor va putea fi susţinut, pe model lituanian sau polonez (la care ne-am raportat în permanenţă) cu un spor semnificativ procentual peste nivelul de PIB/locuitor. Deocamdată, ne descurcăm rezonabil, dar s-au înmulţit provocările la adresa stabilităţii preţurilor şi a cursului de schimb, pe fondul unei creşteri importante a veniturilor şi consumului.
Urmărește-ne pe Google News
