19 august, 2020

Georgiana Bălan, D&B David și Baias

O serie de fapte calificate până acum ca fiind infracțiuni sunt dezincriminate de Legea nr. 171/ 2020 de modificare a Legii 50/1991 care le schimbă regimul juridic în contravenții.

Este vorba despre executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acestei autorizații a  unor lucrări.

Până acum, astfel de fapte erau considerate infracțiuni și se pedepseau cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.


Începând cu 15 August 2020, acestea sunt considerate contravenții și vor fi sancționate cu  amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei.

Legea  nr. 171/2020 a fost publicată pe 12 august 2020 în Monitorul Oficial.

Despre ce fapte este vorba

Georgiana Bălan, Avocat Senior Coordonator, D&B David și Baias, menționează, cu titlu exemplificativ, printre faptele dezincriminate executarea nelegală a unor lucrări de:

  • construire, reconstruire,
  • modificare, extindere, reparare,
  • modernizare şi reabilitare privind căile de comunicaţie de orice fel, drumurile forestiere,
  • lucrările de artă, reţelele şi dotările tehnico-edilitare,
  • lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătăţiri funciare,
  • lucrările de instalaţii de infrastructură,
  • lucrările pentru noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei electrice şi/sau termice, precum şi de reabilitare şi retehnologizare a celor existente.

(Citiți și: ”Cum scoți un oraș din depresie – Cluj-Napoca, un caz școală. Lectură obligatorie pentru orice primar din țara primarilor”)

De asemenea sunt vizate și lucrările de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice, precum și organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote.

Precizări suplimentare: Fapte cu impact deosebit pentru public


Cu titlu general, executarea unei construcții obișnuite fără autorizație de construire, cum ar fi de exemplu o casă de locuit, constituie o contravenție și nu este sancționată pe tărâm penal.

Cu toate acestea, există o serie de lucrări de construcție care au un important impact social, cultural, economic sau de mediu, motiv pentru care protecția oferită de lege pentru executarea în legalitate a acestora ar trebui să fie și, în multe cazuri, este mult ridicată. 

Acesta este și cazul faptelor dezincriminate de Legea 171/2020.

Georgiana Bălan afirmă: Majoritatea acestora privesc fapte cu impact deosebit pentru public, deci cu un prejudiciu general.  Prin urmare normele de protecție a legii ar trebui să includă sancțiuni mai importante, proporționale cu interesul public protejat.

Spre exemplu, o  lucrare de amenajare a albiei, consolidare mal si construcție ponton poate duce la dispariția sau relocarea unei anumite specii dacă prevederile si normativele specifice nu sunt respectate și, în final, poate afecta grav ecosistemul zonei.

În același mod, lucrările la rețelele de distribuție a energiei electrice dacă sunt executate în afara prevederilor legale impun un pericol real pentru viața și siguranța celor care le folosesc.

În ambele exemple, prejudiciul este unul general și mult mai important decât prejudiciul suferit de un cetățean ca urmare a nerespectării  de către vecin a regimului de înălțime pentru casa pe care tocmai o construiește (faptă care de altfel încalcă și ea prevederile legale).

Lucrările care au făcut obiectul schimbării regimului juridic fac parte tocmai din categoria lucrărilor cu o importanță sporită, iar nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește executarea lor  poate avea un impact nefavorabil general.

Prin urmare, suntem de părere că nerespectarea prevederilor legale in cazul lucrărilor menționate la art. 3 (1) lit c), e) si g) din Legea 50/1991 ar trebui sancționată diferențiat, cu măsuri mai aspre decât în cazul unor lucrări de construcție obișnuite. Este de dorit deci, rectificarea modificării actuale prin introducerea unor sancțiuni separate, mai aspre pentru lucrări care privesc sau pot afecta publicul general. Numai așa poate fi remediată inechitatea rezultată ca urmare a intrării în vigoare a Legii 171/2020.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: