sâmbătă

20 aprilie, 2024

5 mai, 2019

Noile tehnologii din domeniul transportul de persoane în regim de taxi conduc la îmbunătăţirea calităţii vieţii consumatorilor, a declarat pentru News.ro preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

„Din punctul nostru de vedere, trebuie să fie cât mai multă concurenţă şi de aceea susţinem crearea unui cadru legal corespunzător noilor tehnologii, dar care să asigure reglementări cu efect echivalent cu transportul de persoane în regim de taxi, în special din punct de vedere al siguranţei clienţilor, dar şi al achitării obligaţiilor fiscale către stat”, a spus Chiriţoiu.

În plus, preşedintele Consiliului Concurenţei a subliniat că trebuie găsite soluţii astfel încât cei din piaţă să funcţioneze fără să se elimine reciproc.


Pe de altă parte, aceste platforme apărute în ultimii ani nu trebuie să ducă la eliminarea formelor care deja îşi desfăşoară activitatea și, de aceea, este nevoie de reglementări cu efect echivalent cu transportul de persoane în regim de taxi, a explicat Bogdan Chirițoiu:

„Progresul tehnologic conduce la îmbunătăţirea calităţii vieţii consumatorilor, însă nu trebuie să conducă la eliminarea formelor care deja îşi desfăşoară activitatea. Trebuie să găsim soluţii astfel încât cei din piaţă să funcţioneze fără să se elimine reciproc. Am propus ca taximetriştii să utilizeze şi aplicaţiile de tip-ehailing (ex: Clever) pentru a prelua comenzile, chiar dacă taximetriştii aparţin sau nu unui dispecerat”, a spus Bogdan Chiriţoiu.

El a mai spus că Autoritatea deruelează o investigaţie privind o posibilă încălcare a Legii concurenţei de COTAR (asociație a companiilor de taxi, ai cărei membri au protestat de mai multe ori, în Piața Victoriei, în utlima lună) :

„În prezent, avem în derulare o investigaţie privind o posibilă încălcare a Legii concurenţei de COTAR şi membrii acesteia, prin coordonarea comportamentului concurenţial pe piaţa serviciului de transport public de călători în regiunea Bucureşti-Ilfov”.


Transportul de taxi s-a mai aflat în atenția Concurenței și de-a lungul timpul au fost ssancționate mai multe firme pentru încălcarea legislației în domeniu:

„De exemplu, am amendat opt companii active pe piaţa transportului de persoane în regim de taxi şi dispecerat din Bucureşti şi judeţul Ilfov cu aproximativ 500.000 de euro pentru participarea la un cartel având ca obiect fixarea tarifului.

De asemenea, alte 36 de companii de taxi din Constanţa, Timişoara, Baia Mare, Târgu-Mureş şi Râmnicu Vâlcea au fost sancţionate cu peste 400.000 de euro, pentru constituirea unor carteluri în vederea fixării tarifului.

Cele mai multe dintre companiile de taximetrie sancţionate de noi erau membre în Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR). Companiile au contestat, însă instanţa a menţinut decizia Autorităţii de concurenţă”, a spus Chiriţoiu, la solicitarea News.ro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: