duminică

5 mai, 2024

2 februarie, 2014

Preşedintele Parlamentului European, Elmar Brok, şi Vitali Klychko
Preşedintele Parlamentului European, Elmar Brok, şi Vitali Klychko

Opoziția ucraineană avertizează cu privire la o posibilă intervenție a armatei Ucrainei împotriva manifestanților de la Kiev, care protestează de peste două luni împotriva regimului Ianukovici, informează AFP.

În cadrul întrevederilor de sâmbătă cu responsabili europeni, între care cea cu șefa diplomației UE, Catherine Ashton, Vitali Klychko şi Arseni Iațeniuk au vorbit despre “un proiect foarte probabil al puterii de a recurge la forță, inclusiv la implicarea armatei”.

Temerile liderilor opoziţiei de la Kiev sunt urmarea unui apel lansat vineri de reprezentanţi ai armatei, apel care cerea “Comandantului Suprem Viktor Ianukovici” să ia măsuri de urgenţă “pentru stabilizarea situaţiei din ţară” şi pentru instalarea unui nou guvern. Comunicatul menţiona faptul că instabilitatea din Ucraina este de măsură să ameninţe integritatea teritorială a statului.


La Munchen, unde are loc cea de-a 50-a Conferință pentru Securitate, Arseni Iațeniuk a avut convorbiri cu ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, și cu președintele german Joachim Gauck. În urma acestor întrevederi, Arseni Iațeniuk a anunțat că Germania este gata să-l primească pentru îngrijiri medicale pe militantul Dmytro Bulatov, care a relatat vineri că a fost torturat timp de o săptămână de forțele de ordine ucrainene, după ce a fost răpit la 22 ianuarie.

Herman van Rompuy: “Viitorul Ucrainei este în UE”

Președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a asigurat sâmbătă, la München, că “viitorul Ucrainei este în Uniunea Europeană”, informează EFE.

Președintele Consiliului European a reamintit că UE “a oferit Ucrainei un acord de asociere”, a cărui respingere a dus la declanșarea protestelor opoziției, subliniind că oferta rămâne în picioare.

Herman van Rompuy a precizat că oferta, care implică o serie de condiții ce “au fost îndeplinite”, nu este “împotriva intereselor marelui stat vecin de la est, cu care împărtășește istoria și cultura”.


“Știm că timpul este de partea noastră. Viitorul Ucrainei este în Uniunea Europeană”, a afirmat, conform Agenţiei EFE, Herman van Rompuy.

Traian Băsescu, apeluri către UE şi către preşedintele Ucrainei

Şi preşedintele Traian Băsescu a avut o intervenţie la Conferinţa de securitate de la Munchen, unde a afirmat că refuzul Ucrainei şi Armeniei de a parafa acorduri cu Uniunea Europeană este consecinţa faptului că “noi (UE- n.red.) nu am avut înţelegerea deplină a ceea ce înseamnă procesul de apropiere al statelor din fosta Uniune Sovietică de UE”.

“Ce cred că se întâmplă este că UE- cu principiile democratice, cu şansele de prosperitate, cu garanţiile de prosperitate prin apropierea de NATO şi UE- s-a întâlnit cu mentalităţile şi cu modurile de a reacţiona caractersitice statelor din fosta URSS. E nevoie de o abordare mai consistentă. Nu poţi doar să le inviţi la Asociere, dar să le spui că nu e o garanţie că vor intra în UE. Cred că Uniunea trebuie să fie mai puternică în crearea perspectivei de intrare în UE”, a declarat Traian Băsescu, citat de B1TV.

În cadrul intervenţiei sale, preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel către preşedintele Ucrainei, solicitându-i să nu trimită armata în stradă pentru a dispersa protestele.

Conflictele îngheţate din zona Mării Negre-o prioritate

Potrivit preşedintelui român, regiunea estică a Europei se confruntă cu o problemă majoră: “Dintre toate cele şase state ale Parteneriatului Estic, patru au conflicte îngheţate. Trebuie să găsim o soluţie ca toate aceste state să rezolve pentru totdeauna aceste conflicte”, în caz contrar acestea neavand “perspectiva apartenenţei la UE”.

Traian Băsescu a dat exemplu situaţia Republicii Moldova. “România sprijină fără rezerve integritatea teritorială a Moldovei (…) Avem un format 5+2 în Transnistria, care în 23 de ani nu a făcut decât să consolideze situaţia de acolo. Fac un apel în zona Mării Negre, pentru a face o prioritate din rezolvarea conflictelor îngheţate”, a declarat Traian Băsescu.

Conferința pentru Securitate a demarat vineri, la Munchen, zeci de lideri politici reunindu-se pentru a discuta soluții pentru conflicte precum cele din Siria, Ucraina, Iran și Orientul Mijlociu.

La conferinţa de la Munchen au participat 20 de şefi de stat şi de guvern, 50 de miniştri ai Apărării sau Afacerilor Externe (inclusiv miniştrii Afacerilor Externe rus, Serghei Lavrov, şi iranian, Mohammad Javad Zarif), secretarul de stat american John Kerry, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, lideri ai opoziţiei din Ucraina (printre care şi boxerul Vitali Klychko, preşedinte al Alianţei Democratice pentru Reforme).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: