Summitul organizației de cooperare de la Shanghai (SCO), organizat săptămâna trecută în Sanmarkand, Uzbekistan, a arătat amploarea schimbării la putere în zona asiatică.
Kremlinul vrea să revină la epoca în care Rusia își domina vecinii din Eurasia, dar jocurile, scrie Politico, le face acum China.
Chinei face jocuri în ”curtea” Rusiei
Vladimir Putin s-a întâlnit la Samarkand cu președintele chinez Xi Jinping și a recunoscut ulterior că omologul său chinez are „întrebări” și „îngrijorări” cu privire la războiul din Ucraina.
După întâlnirea celor doi lideri, președintele Xi Jinpinga a emis o declarație care nu angajează cu nimic țara sa în relația cu Rusia: „În fața unei lumi în schimbare și a schimbărilor istorice, China este dispusă să colaboreze cu Rusia pentru a demonstra responsabilitățile marilor puteri și pentru a conduce, pentru a insufla stabilitate și energie pozitivă într-o lume a haosului.”
Mesajul este departe de parteneriatul „fără limite” pe care Kremlin îl anunța chiar înainte de invazia Ucrainei.
Un alt mesaj însă a tulburat cu adevărat Kremlin. Comunicatul transmite că președintele Xi Jinping a anunțat că țara sa va „sprijini cu hotărâre Kazahstan în apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale”. Este clar că există un nou jucător de putere în regiune.
Un vis care se transformă în coșmar
Când Vladimir Putin și-a lansat invazia în Ucraina, el spera să restabilească zilele de glorie ale Uniunii Sovietice. În realitate, el a adus doar haosul de după prăbușirea URSS, în 1991.
De-a lungul marginilor sferei de influență a Rusiei, din Europa de Est până în Caucaz și Asia Centrală, fostele părți ale vastului imperiu sunt în rebeliune sau sunt lăsate să se descurce singure, Kremlin fiind ocupat cu războiul său catastrofal.
Pe măsură ce Moscova își pierde influența printre foștii săi supuși, izbucnesc noi conflicte, se formează alianțe și se deschid vechi rupturi. O trecere în revistă a acestora:
Azerbaijan a recucerit poziții în Nagorno-Karabah
Azerbaidjan a început să bombardeze orașe și sate din Armenia, în cea mai gravă escaladare a conflictului din Caucazul de Sud de când cele două foste republici sovietice au purtat un război sângeros, în 2020.
O încetare a focului intermediată de Moscova a oprit conflictul din 2020. Rusia a dislocat trupe în regiunea disputată Nagorno-Karabah.
Rapoartele occidentale indică faptul că Kremlin și-a retras de acolo soldații cei mai experimentați pentru a-i trimite în Ucraina. În ultimele săptămâni, forțele azere au depășit linia de contact a Nagorno-Karabah și au capturat o serie de înălțimi strategice, rușii nedorind sau neputând să le apere.
Azerbaijan și-a înlocuit în mod constant legăturile post-sovietice cu Moscova cu relații mai strânse cu Turcia, care îi oferă echipament militar avansat și își antrenează trupele.
Georgia, crește presiunea populară împotriva Moscovei
Aproximativ o cincime din teritoriul Georgiei este ocupat de trupele ruse și de împuterniciții Moscovei în regiunile separatiste Abhazia și Osetia de Sud.
După ce a pierdut un război împotriva Moscovei în 2008, Georgia a părăsit de mult orbita politică a Rusiei, dar țara este încă pe locul trei pe lista partenerilor comerciali de top.
Deși guvernul a protestat oficial față de invazia Ucrainei, nu a implementat sancțiuni economice împotriva Rusiei. Peste 60 la sută dintre georgieni intervievați în săptămânile de după începerea războiului au spus că politicienii de la guvernare nu au luat o atitudine suficient de dură.
Kazahstan mișcă ”în front”
În ianuarie, trupele ruse au aterizat în Kazahstan, ca parte a unei misiuni de „menținere a păcii” a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), condusă de Rusia, însărcinată cu anihilarea protestelor în masă care amenințau să răstoarne guvernul.
Asta nu înseamnă că Moscova a câștigat un aliat de încredere. Apărând pe scenă alături de președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev la Forumul Economic de la Sankt Petersburg în iunie, Vladimir Putin a primit un reproș neașteptat după ce a anunțat că războiul din Ucraina este necesar pentru a proteja cele două administrații proxy susținute de Moscova din Donbas.
Kazahstan, a răspuns Kassym Tokaev, nu recunoaște „teritoriile cvasistatale care sunt în realitate Lugansk și Donețk”. Câteva săptămâni mai târziu, președintele Tokayev i-a spus președintelui Consiliului European, Charles Michel, că țara sa este îngrijorată „de riscurile la adresa securității energetice globale” create de război și s-a oferit „să-și folosească potențialul pentru a stabiliza situația de pe piețele mondiale și europene de hidrocarburi”.
Kazahstan a aderat oficial la sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, iar relațiile bilaterale par doar să se înrăutățească.
Moldova face primii pași în direcția europeană
În anii de după declararea independenței sale, Republica Moldova nu a putut să se scuture de influența Moscovei; regiunea sa de est – Transnistriei – este o republică separatistă susținută de 1.500 de militari ruși.
Dar președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, dorește ca aceștia să plece și sprijină ferm Ucraina.
Atât Republica Moldova, cât și Ucraina au primit statutul de candidat în iunie pentru aderarea la UE, iar Bruxelles-ul ajută țara să se îndepărteze de dependența de energia rusă. „Există o persoană care merită toate medaliile pentru că a pus Moldova pe drumul integrării europene”, a spus la începutul acestui an Veaceslav Ioniță, economist și fost deputat, „și acesta este Vladimir Putin”.
Tadjikistan și Kîrgâstan, un nou conflict fără aprobarea Rusiei
Săptămâna trecută, miercuri, polițiștii de frontieră din cele două țări au făcut schimb de focuri în ciocniri în care au fost ucise 94 de persoane și rănite aproximativ 100. Sate de ambele părți ale graniței au fost evacuate de teama escaladării violențelor.
Frontiera care desparte cele două state este slab delimitată și ambele capitale se acuză reciproc de declanșarea luptelor.
Pe vremea URSS, granița era imaterială, dar în ultimii ani Tadjikistan și Kârgâzstan s-au apropiat în repetate rânduri de pragul războiului. Ministerul de Externe al Rusiei „și-a exprimat disponibilitatea de a ajuta părțile să ajungă la o soluție pe termen lung, reciproc acceptabilă la problemele de frontieră” și s-a oferit să-și împărtășească „experiența bogată în demarcarea frontierei”.
***
