luni

29 aprilie, 2024

29 septembrie, 2023

Îți prezentăm concertele și recitalurile Filarmonicii ”George Enescu” din perioada 11 – 15 octombrie 2023:

Miercuri, 11 octombrie 2023

Miercuri, 11 octombrie 2023, ora 19.00, pe scena Ateneului Român va avea loc recitalul de pian Musica della Notte / Muzica Nopții Susținut de artistul italian Emanuele Torquati. Vor fi interpretate lucrări de C. Debussy, G. Fauré, S. Corti, F. Busoni, Fr. Liszt. Recitalul este organizat în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din Bucureşti. Biletele se pot cumpăra AICI.

Joi, 12 octombrie 2023, ora 19.00 și Vineri, 13 octombrie 2023, ora 19.00


Joi, 12 octombrie și vineri, 13 octombrie, ora 19.00, pe scena Ateneului Român, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” va evolua sub conducerea lui Gabriel Bebeșelea, dirijor principal, iar solistul celor două seri va fi flautistul Ion Bogdan Ştefănescu. Programul cuprinde Cantabile și Presto pentru flaut şi orchestră de George Enescu/ Valentin Doni Concertul pentru flaut și orchestră de Jacques Ibert și Poemul simfonic Așa grăit-a Zarathustra, op. 30 de Richard Strauss. Biletele pentru joi sunt AICI; cele pentru vineri – AICI.

Sâmbătă, 14 octombrie 2023, ora 19.00

Sâmbătă, 14 octombrie 2023, ora 19.00, la Sala mică a Ateneului român, va avea loc Recitalul pianistului italian Elia Cecino. Programul cuprinde lucrări de Leoš Janàček, Frédéric Chopin, Nino Rota și Franz Liszt Recitalul este organizat în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din București. Spre biletele – AICI.

Duminică, 15 octombrie 2023, ora 11.00


Duminică, 15 octombrie 2023, ora 11.00, la Ateneul Român va reîncepe seria concertelor Muzica pe înțelesul tuturor. Intitulat When Violin Meets Guitar.Metavivaldi, concertul îi are ca protagoniști pe violonista Natalia Pancec și pe chitaristul Emilian Florentin Gheorghe. Comentariul de specialitate îi aparține muzicologului Mihai Cojocaru.În program, lucrări de: A. Vivaldi, Y. Malmsteen, Led Zeppelin, Pink Floyd, Deep Purple, Metallica, C. Porumbescu, Queen, G. Enescu în aranjamente semnate de Natalia Pancec şi Emilian Florentin Gheorghe. Spre bilete: AICI.

Duminică, 15 octombrie 2023, ora 19.00

Duminică, 15 octombrie 2023, ora 19.00, la Ateneul Român va avea loc Concertul de deschidere al Concursului Internațional de DUO „Suzana Szörenyi” ediţia a IV-a, organizat de Asociația Majura Christ. Spre bilete: AICI.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: