Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) atrage atenția asupra impactului destabilizator pe care schimbările fiscale frecvente și imprevizibile îl au asupra mediului de afaceri din România, subliniind că acestea îngreunează planificarea pe termen lung a companiilor. Spre deosebire de alte țări europene, unde schimbările fiscale sunt implementate gradual și în consultare cu mediul de afaceri, România suferă de instabilitate legislativă. Pentru a remedia acest lucru, CONAF propune un set de soluții menite să sprijine dezvoltarea economică și să ofere stabilitate companiilor.
Prima propunere se referă chiar la stabilitatea legislației fiscale, considerată crucială pentru sporirea atractivității României ca destinație de investiții. CONAF propune includerea reglementărilor fiscale în domeniul legii organice, pentru a asigura o dezbatere publică și parlamentară adecvată, precum și o mai mare stabilitate a normelor.
De asemenea, CONAF subliniază necesitatea înființării instanțelor fiscale specializate, care ar eficientiza gestionarea litigiilor fiscale și ar promova soluții rapide și coerente. Exemple de succes din Germania și Italia arată că aceste instanțe contribuie la scăderea costurilor judiciare și la reducerea timpului de soluționare a cazurilor.
(DOCUMENT: Propuneri CONAF pentru îmbunătățirea mediului de afaceri – legislație fiscală)
În plus, crearea comisiilor independente la nivel județean pentru soluționarea contestațiilor fiscale făcute pentru actele emise de autorități locale ar asigura imparțialitatea și transparența procesului. Aceste comisii ar elimina conflictul de interese existent în prezent, unde organul fiscal emitent este și cel care soluționează contestația împotriva propriului act.
Un alt aspect esențial este medierea fiscală, un mecanism dovedit eficient pentru evitarea litigiilor, utilizat deja cu succes în alte țări europene. Medierea fiscală ar reduce semnificativ costurile și timpul consumat în disputele dintre contribuabili și autoritățile fiscale, oferind o soluție amiabilă și mai puțin costisitoare.
CONAF solicită, de asemenea, respectarea termenelor legale pentru soluționarea contestațiilor administrativ-fiscale și compensarea automată a obligațiilor fiscale cu sumele recuperabile din bugetul FNUASS, pentru a evita blocajele financiare și penalitățile nejustificate care afectează companiile și antreprenorii.
O altă propunere importantă este responsabilizarea autorităților fiscale pentru erorile și întârzierile din procesul administrativ. CONAF susține crearea unui mecanism prin care contribuabilii să poată solicita despăgubiri în cazul în care sunt afectați de greșelile autorităților, contribuind astfel la corectitudinea și eficiența sistemului fiscal.
CONAF aduce în atenție și nevoia de clarificare a prevederilor privind contestarea ordonanțelor Guvernului, în special în contextul aplicării neunitare a articolului 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Această ambiguitate creează o jurisprudență inconsistentă, afectând accesul echitabil la protecție juridică pentru cei vătămați de ordonanțe, chiar și după adoptarea acestora prin lege.
De asemenea, CONAF propune o modificare a procedurii de verificare documentară, solicitând includerea unei motivări clare și argumentate în deciziile de impunere, pentru a asigura drepturile contribuabililor și a corecta dezechilibrul procedural existent.
Nu în cele din urmă, reintroducerea legii prevenției și implementarea unui sistem de notificare și instruire a contribuabililor ar preveni erorile neintenționate și ar încuraja conformarea voluntară, reducând sancțiunile și tensiunile dintre contribuabili și autoritățile fiscale.
CONAF lansează un nou grup de lucru dedicat fiscalității
În efortul de a sprijini mediul de afaceri din România, CONAF anunță formarea Grupului de Lucru dedicat Fiscalității. Acest grup va reuni experți și membri din sectorul economic și juridic pentru a discuta și propune soluții la provocările actuale din domeniul fiscal. Confederația patronală își propune să contribuie activ la dezvoltarea unor politici fiscale mai clare și eficiente pentru antreprenori și companii.
CONAF își dorește un mediu fiscal stabil, transparent și echitabil, care să sprijine dezvoltarea sustenabilă a economiei românești. Implementarea propunerilor prezentate ar contribui la reducerea incertitudinilor fiscale și la crearea unui cadru legislativ predictibil și favorabil investițiilor. CONAF îndeamnă autoritățile să adopte o atitudine consultativă și să colaboreze îndeaproape cu mediul de afaceri pentru a asigura un viitor economic sustenabil.
Despre CONAF
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 30 sucursale, 2 federații, 12 patronate, 22 asociații/fundații și peste 5.500 de companii, peste 220.000 de angajați.
CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.
CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.
***