cursdeguvernare

vineri

4 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Desant la București al comisarilor europeni pentru coeziune, reforme și muncă

3 aprilie, 2023

Comisarul european pentru coeziune şi reforme – Elisa Ferreira şi cel pentru locuri de muncă şi drepturi sociale – Nicolas Schmit se află luni și marți în România, unde participă la lansarea programelor aferente Politicii de Coeziune în exercițiul financiar 2021 – 2027.

Cei doi oficiali europeni s-au întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă, care le-a mulţumit comisarilor europeni pentru sprijinul acordat în configurarea programelor aferente Politicii de Coeziune din perioada de programare 2021-2027, a căror valoare totală depăşeşte 46 de miliarde de euro.

Deși vizita celor doi comisari are loc în săptămâna în care deputații urmează să dezbată și să voteze Legea pensiilor speciale – adică un jalon important al României în PNRR, pe care Comisia insistă să-l vadă îndeplinit – declarațiile oficiale de după prima zi de întâlniri nu au amintit de acest subiect.


„Pentru cetăţenii români, finanţările asigurate prin Politica de Coeziune sunt esenţiale şi rămân prioritare domenii precum sănătate, educaţie, transport, locuri de muncă, creştere economică inteligentă şi recuperarea decalajelor de inovare, conectivitate, dezvoltare durabilă şi tranziţie verde, dezvoltare regională, reducerea riscurilor pentru cei expuşi la sărăcie sau excluziune socială, tranziţie către neutralitate climatică. Alături de fondurile asigurate prin PNRR şi banii europeni din perioada de programare 2014-2020, din care ţara noastră mai are încă de cheltuit sume importante, toate aceste resurse reprezintă pentru guvern garanţia că reformele aşteptate de oameni şi creşterea calităţii vieţii lor au finanţarea asigurată. Cea mai bună dovadă a importanţei fondurilor europene am avut-o anul trecut, când, în ciuda multiplelor provocări economice cu care ne-am confruntat, cele 11 miliarde de euro atrase din aceste fonduri au generat creştere economică şi derularea de proiecte de dezvoltare”, a declarat Nicolae Ciucă, citat într-uncomunicat.

Comisarul european Elisa Ferreira a evidenţiat creşterea economică înregistrată de România, conform aceluiași comunicat: „Având în vedere creşterea economică impresionantă a României, mă bucur foarte mult că am avut ocazia să discutăm cu prim-ministrul Ciucă şi cu ministrul Boloş despre detaliile sprijinului acordat prin politica de coeziune pentru consolidarea unei strategii solide de dezvoltare echilibrată din punct de vedere teritorial şi social pentru întreaga ţară”.

De asemenea, comisarul Nicolas Schmit a subliniat că fondurile europene pot sprijini o dezvoltare economică şi socială echitabilă a României: „Situaţia actuală dificilă şi tranziţiile implică multe provocări pentru România. Fondurile europene pot sprijini o dezvoltare economică şi socială echitabilă şi pot ajuta Guvernul român să găsească soluţii potrivite pentru combaterea sărăciei şi îmbunătăţirea integrării pe piaţa muncii, în special pentru tineri. De asemenea, punem un accent deosebit pe combaterea sărăciei în rândul copiilor, cu ajutorul garanţiei pentru copii, pentru a oferi tuturor copiilor şanse egale”.


Printre temele de dialog s-a numărat şi sprijinul acordat de Uniunea Europeană pe fondul crizei energetice şi agresiunii militare ruse din Ucraina, atât din perspectiva ajutorului pentru refugiaţi, cât şi privind ajutoarele pentru cetăţeni şi sectoarele economice afectate, mai precizează sursa citată.

La întâlnire au participat și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, precum și ministrul Muncii, Marius Budăi.

Lansarea programelor naționale 2021 – 2027 ale Politicii de Coeziune

Cei doi comisari europeni mai au prevăzute vizite la Iaşi şi Vaslui, unde vor participa la lansarea unor proiecte din programer naţionale pentru 2021-2027 ale politicii de coeziune și vor discuta cu autorităţi regionale şi pentru a vizita mai multe proiecte finanţate de UE.

Este vorba despre lansarea a două proiecte adresate persoanelor vulnerabile. Primul proiect va fi implementat la nivelul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi are în vedere „o schimbare de paradigmă”.

„Este primul proiect pe care vrem să-l implementăm la nivel de Agenţie de Ocupare a Forţei de Muncă, pentru perioada şi pentru ceea ce vorbim astăzi aici – politica de coeziune 2021-2027. O orientare a Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă spre necesităţile reale şi anume o schimbare de paradigmă. Îmi doresc să schimbăm imaginea Agenţiei Naţionale dintr-o agenţie naţională, care face bine ce face – vine în sprijinul oamenilor de afaceri, acordăm acele subvenţii -, dar ne dorim să ne schimbăm din plătitori (să rămânem plătitori de subvenţii, să rămânem sprijinitori ai categoriilor vulnerabile şi ai celor care îşi doresc să angajeze oameni), în ceva mult mai proactiv, în ceva care să vină şi să schimbe atitudinea lucrătorului în ocuparea forţei de muncă spre a fi integrator între cerere şi ofertă, adică între cei care îşi doresc să angajeze şi cei care îşi doresc să se angajeze printr-un proces de învăţare continuă, de calificare şi recalificare”, a declarat marți ministrul Marius Budăi.

Cel de-al doilea proiect al Ministerului Muncii se referă la incluziunea socială, „o incluziune socială care să meargă către satul nostru drag, către satul nostru românesc”.

„De astă dată, aproximativ 2.000 de comunităţi vor beneficia de servicii comunitare integrate. Adică, de data asta vom lărgi de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu Ministerul Muncii parteneriatul către Ministerul Educaţiei şi către Ministerul Sănătăţii, astfel încât să putem oferi servicii integrate în cele aproximativ încă 2.000 de unităţi administrativ-teritoriale din mediul rural, să oferim şi servicii sociale şi servicii de sănătate, dar să oferim încă ceva foarte, foarte important, să oferim asistenţă socială pe bază de anchetă socială reală şi să orientăm serviciile noastre către copii, către combaterea abandonului şcolar, către aducerea copilului la şcoală. Şi să continuăm nu numai cu aducerea copiilor la şcoală, ci şi cu orientarea lor în carieră”, a mai spus ministrul Muncii.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: