România ocupă atât poziții bune cât și poziții slabe în clasamentul European Competitiveness Report 2013, cu o concentrare destul de pronunțată a punctelor tari și punctelor slabe pe zona de manufactură și pe cea a serviciilor. Integrarea în UE și deschiderea totală față de statele membre ne-a pus în situația de a face față atât presiunilor pieței unice cât și concurenței de pe piața mondială.
În ciuda crizei economice, UE a continuat să dețină o serie de avantaje comparative pe piața mondială, în aproximativ două treimi din sectoarele industriale, care dețin cam trei sferturi din valoarea adăugată. Avantajele sunt concentrate în produse cu grad înalt de sofisticare și intensitate a cunoașterii, cu observația că UE are o bază internă mai extinsă a lanțurilor de înaltă tehnologie decât SUA, China sau Japonia.
Din păcate, transpunerea tehnologiilor în creșterea productivității muncii a avut un ritm mai redus decât în alte părți ale lumii. De exemplu, în interbvalul 2000 – 2011, productivitatea în sectorul manufacturier s-a majorat într-un ritm mediu de 3,5% în SUA și de doar 2,4% în UE. În context, a contat și decalajul destul de evident în cheltuielile de cercetare-dezvoltare, 1,85% din PIB în UE și 2,7% din PIB în SUA, cu localizare puternică în zona întreprinderilor private.
Indicatorul relevant la nivel de țară este indicele de avantaj comparativ. Acesta ține cont, după o formulă ceva mai complicată, de poziția relativă a exporturilor către zona UE și către alte 109 state selectate din comerțul internațional. Cu cât valoarea este mai mare, cu atât țara are un avantaj comparativ mai pronunțat în schimburile externe și la livrările către piața UE.
Oarecum paradoxal, dat fiind potențialul natural, populația ocupată în agricultură și nivelul relativ scăzut de salarizare, România are un indice al avantajului comparativ (IAC) de numai 0,49, la fel ca și Suedia, o țară care are cu totul alte date de intrare pentru producția de alimente. Vecinele Bulgaria și Ungaria sunt cu mult mai competitive, ceea ce explică aprovizionarea transfrontalieră făcută sistematic de locuitori ai marile orașe românești de la granițele respective.
Polonia, țara cea mai apropiată de dimensiunea și structura economiei noastre, are un IAC aproape triplu, de 1,46, care reflectă un nivel de dezvoltare mult mai bun al industriei alimentare și o gamă de produse mult mai bine pliate pe cererea de piață. La competitivitatea producției de băuturi stăm încă și mai slab, având de departe cea mai mică valoare între cele zece țări selectate și la o șesime din media UE.
La polul opus se situează industria tutunului, unde indicele IAC este de trei ori mai mare față de aceeași valoare consemnată drept medie UE ca și la băuturi. Cu un indice de 5,73, România excelează în regiune, fiind peste Bulgaria și Polonia, și ele în apropierea pragului 5.
La textile, îmbrăcăminte, pielărie și încălțăminte, România are o industrie manufacturieră competitivă, fapt reflectat de valori relativ ridicate ale indicelui de avantaj comparativ. În mod ciudat, avem probleme la producția de hârtie, dar ceea ce surprinde este poziția mediocră la rafinarea petrolului, domeniu cu o îndelugată tradiție, în care dispuneam și de materii prime și de utilaje și de expertiză.
În materie de produse chimice am ”reușit” să ajungem sub Bulgaria și la mai puțin de jumătate din media UE, ceea ce explică deficitul deja cronic pe care îl înregistrăm în schimburile externe pe acest sector industrial, contrar tradiției și eforturilor masive de industrializare și achiziție de tehnologie făcute înainte de 1989. Rezultatele slabe se văd și la produse farmaceutice.
La cauciuc și mase plastice, România a păstrat și retehnologizat ceva mai mult din capacitățile pe care le-a avut. Ea ocupă poziția a treia dintre statele selectate, imediat după Cehia și Polonia și peste media UE. La minereuri neferoase și produse din metal ne aflăm într-o situație mediocră și în pierdere de viteză, cu rezultate ceva mai bune doar la metal brut, unde valoarea adăugată este mai redusă.
Puncte forte avem la echipamente electrice, autoturisme și echipamente. Cu industria auto la un nivel de competitivitate apropiat de Germania și Cehia și cu livrările de echipamente și subansamble mult peste media europeană, deși în urma Poloniei. Din păcate, sectoarele de mașini și utilaje și cel de alte mijloace de transport au valori mai reduse ale IAC, în pofida unei baze industriale importante în trecut.
Pe zona de servicii, România are valori ale indicelui de avantaj comparativ superioare mediei europene în telecom și tehnologia informației ( unde suntem depășiți doar de trei state europene, Irlanda, Finlanda și Suedia), construcții ( unde ne situăm aproape de Germania, Franța și Polonia) și transport ( unde suntem, din nou, ușor în spatele Poloniei).
Serviciile financiare lasă încă mult de dorit, deși indicele este peste cel din Polonia, Ungaria, Cehia sau Bulgaria. Asigurările și pensiile sunt la mai puțin de jumătate din media europeană a indicelui de avantaj comparativ, sub cele din statele menționate anterior. La fel de slab stăm și la călătorii, unde ocupăm ultima poziție între statele selectate.
Per ansamblu, sectorul de servicii are un potențial însemnat de dezvoltare, situarea punctelor tari fiind strategică, pe zone cu impact major în evoluția PIB. Rămâne să aducem segmentele deficitare mai aproape de media europeană, pentru a nu greva asupra performanțelor de ansamblu. Schimbarea de semn din balanța de plăți înregistrată în 2013, cu trecerea soldului serviciilor în teritoriul pozitiv este semnificativă.
