joi

18 iulie, 2024

14 februarie, 2022

Ucraina a atenționat companiile aeriene să evite să survoleze Marea Negră până sâmbătă, din cauza exerciţiilor navale ruseşti, scrie Digi24.

„Începând de mâine, companiile aeriene sunt sfătuite să nu zboare deasupra acestei zone şi să planifice din timp rutele optime, ţinând cont de situaţia actuală”, a transmis duminică serviciul public ucrainean de trafic aerian, care a precizat însă că spaţiul aerian deasupra teritoriului Ucrainei a rămas deschis.

Peste 30 de nave militare ruseşti fac exerciții de antrenament în apropierea peninsulei Crimeea, ca parte a unor exerciţii navale mai ample, a anunţat sâmbătă agenţia de presă RIA, citată de Agerpres.


Compania aeriană olandeză KLM – parte a Air France – a anunţat că nu va mai zbura spre Ucraina. Este primul mare transportator care ia o astfel de decizie.

La rândul său, compania germană Lufthansa ia în considerare suspendarea zborurilor, deși un oficial ucrainean de rang înalt a subliniat că Ucraina nu vede rostul închiderii spaţiului său aerian ca răspuns la acumularea de trupe rusești în aproprierea granițelor sale.

Duminică, avionul unei companii low-cost ucrainene care zbura de la Madeira la Kiev a aterizat la Chișinău, după ce proprietarul aeronavei a refuzat survolarea spațiului aerian al Ucrainei. 

Imaginile site-ului de monitorizare a zborurilor flithradar24.com de duminică după-amiază (foto) arătau un trafic aerian foarte slab deasupra Ucrainei și deasupra Mării Negre. În schimb, căile aeriene erau intens circulate deasupra României și în extremitatea de sud-vest a Mării Negre.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: