28 iunie, 2020

Companii chineze ar putea fi prezente în parcurile industriale din Municipiul Oradea, precum şi în anumite proiecte publice (spitale sau şcoli) din județul Bihor, în baza unor parteneriate publice-private încheiate cu administraţia locală, potrivit unui comunicat al Filialei Bihor a Camerei de Comerţ şi Industrie România-China (CCIRC).

„Pentru a veni în sprijinul economiei locale şi a atrage investitorii din China, Filiala Bihor a CCIRC (…) a iniţiat şi desfăşurat (…) mai multe întâlniri cu autorităţile locale, având în vedere că la nivelul administraţiei publice locale sunt foarte multe iniţiative care aşteaptă a fi implementate. Întâlnirile au avut loc la Consiliul Judeţean Bihor (…) şi unde s-a discutat despre găsirea de investitori pentru parcurile industriale existente şi care vor urma să fie făcute. O altă întâlnire a avut loc la sediul ADLO (Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea), unde (…) s-a discutat posibilitatea de a avea în Parcurile Industriale ale Municipiului Oradea companii chineze şi deschiderea din partea ADLO pentru investiţiile din China. Totodată, în cadrul acestor două întâlniri, s-au discutat şi facilităţile oferite pentru venirea unor investitori chinezi (…)”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit preşedintelui CCIRC Bihor, Nicolae Vasilescu, în cursul anului 2019, volumul comercial al afacerilor realizate în sistem reciproc între cele două entităţi s-a situat la valoarea de 20 – 25 milioane de euro.


„E vorba de anumite proiecte publice, gen spitale, şcoli, alte unităţi educaţionale, investiţii care pot fi făcute pe banii companiilor chineze cu administraţia locală în baza unor parteneriate publice-private. Numai anul trecut, volumul comercial al afacerilor realizate în sistem reciproc derulate prin Camera de Comerţ Româno-Chineză au fost între 20 – 25 milioane de euro. Poate nu pare o sumă foarte mare, poate pentru cei care cred că din relaţie trebuie să faci proiecte de miliarde de euro, poate să fie aşa, însă o colaborare la nivelul IMM-urilor din România este cea mai pertinentă problemă rezolvabilă, acum. De la o firmă mică care vrea să creeze un produs şi are nevoie de componente din China, până la o firmă care produce foarte bine şi vrea să se extindă cu vânzarea pe piaţa chineză, toate acestea sunt stimulente pentru aceste afaceri şi relaţia româno-chineză poate fie un motor de dezvoltare pentru ele. Noi ne-am concentrat foarte mult pe zona aceasta de a pune faţă în faţă companii româneşti cu companii chineze, vorbim doar de capital privat”, a spus Vasilescu.

Oficialul a adăugat că administraţia publică locală s-a implicat în a susţine „pentru a-i pune-n legătură cu companii chineze şi a dezvolta împreună parteneriate public-private la nivelul administraţiei locale”.

Reamintim că Oradea a achiziționat măști chirurgicale din China la prețuri și cu 50% mai mici decât cele practicate în România.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: