23 iunie, 2021

comisia de la venetia constitutionalitatePreședintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, solicită printr-o scrisoare transmisă președinților celor două camere ale Parlamentului, explicații privind baza juridică a revocării Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului.

Conform legislației, mandatul Avocatului Poporului poate înceta înainte de termen în caz de demisie, revocare din funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile – constatată prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces.

Revocarea, precizează legea, se poate face doar ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor.

Precedentul din 2012


Revocarea Renatei Weber a fost realizată de majoritatea parlamentară în urmă cu o săptămână, pe 16 iunie, și contestată de PSD la Curtea Constituțională. CCR va dezbate pe 29 iunie revocarea și există o probabilitate mare ca ea să fie considerată neconstituțională, ținând cont că există un precedent.

În 2012, Comisia de la Veneția a criticat procedura de revocare a lui Gheorghe Iancu din poziția de Avocat al Poporului, în cadrul unui șir de pași pe care USR (PSD și PNL) i-a făcut pentru a ajunge la demiterea fostului președinte Traian Băsescu.

Avocatul Poporului trebuie să fie independent, inclusiv față de Parlament, iar revocarea cu o majoritate simplă este „inadecvată”, spunea atunci Comisia de la Veneția:

Sunt necesare garanții speciale împotriva demiterii nejustificate. Iniţierea controlului de constituţionalitate al Ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului nu trebuie neapărat să fie atribuită Avocatului Poporului, atâta timp cât se asigură că un astfel de control poate fi exercitat în mod eficient, de exemplu, prin iniţierea de către o minoritate parlamentară.


Deşi nu există niciun standard european comun cu privire la această chestiune, Comisia recomandă stabilirea principiilor de bază ale statutului – inclusiv condiţiile de demitere – şi a competenţelor în Constituţie însăşi, în scopul de a proteja statutul independent al Avocatului Poporului.

Scrisoarea trimisă de președintele Comisiei de la Veneția șefilor Senatului și Camerei Deputaților privind demiterea Renatei Weber

Directoratul general Drepturile Omului și Statul de Drept
Comisia de la Veneția

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Doamnă Președinte a Senatului,

Comisia de la Veneția a fost informată de intenția Parlamentului de a o demite din funcție pe doamna Weber, Avocatul Poporului din România.

Se pare, într-adevăr, că la o ședință comună a Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților și a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senat, ținută în data de 25 mai 2021, în timpul căreia au fost prezentate și dezbătute rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pentru anii 2018, 2019 și 2020, s-a dat un vot de respingere.

În același timp, se pare că acest vot de respingere a permis ulterior destituirea Avocatului Poporului din funcțiile sale.

Dacă prezentarea și dezbaterea raportului de activitate al Ombudsmanului în fața Parlamentului constituie o bună practică, care este prevăzută în Principiile de protecție și promovare a instituției Ombudsmanului („Principiile de la Veneția”), și este susținută de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, condițiile legitime pentru întreruperea mandatului unui ombudsman sunt, de asemenea, clar stipulate, după cum urmează:

„11. Ombudsmanul poate fi revocat din funcție numai în conformitate cu o lista exhaustivă de condiții clare și rezonabile, definite de lege. Aceste condiții se referă numai la criteriile esențiale de „incapacitate” sau „incapacitate de a îndeplini atribuțiile”, „conduită necorespunzătoare” sau „culpă ”, care trebuie interpretate îndeaproape.

Majoritatea parlamentară necesară pentru revocarea din funcție a Ombudsmanului – chiar de către Parlament sau de către o instanță la cererea Parlamentului – trebuie să fie cel puțin egală cu, și de preferință mai mare decât cea stabilită pentru alegerea sa. Procedura de revocare este publică, transparentă și prevăzută de lege.”

Pentru a înțelege mai bine situația, v-aș fi recunoscător dacă ați avea amabilitatea să ne furnizați bazele și elementele juridice care au dus la această decizie grea, de a demite din funcție un Ombudsman în timpul exercitării mandatului său.

Între timp, vă rog să acceptați expresia celei mai înalte considerații.
Gianni BUQUICCHIO,

Președintele Comisiei de la Veneția

 

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: