Persoanele care denunță încălcări ale dreptului Uniunii (whistleblowers) vor beneficia de un nivel de protecție ridicat, ca urmare a noii propuneri legislative prezentate de Comisia Europeană luni, 23 aprilie.
Potrivit prim-vicepreședintelui CE Frans Timmermans, propunerile prezentate protejează și persoanele care acționează ca surse de informații pentru jurnaliștii de investigație, contribuind la garantarea protecției libertății de exprimare și a libertății presei în Europa.
Propunerea vizează stabilirea de noi standarde aplicabile la nivelul întregii UE, urmând să fie create în statele membre ”canale sigure de raportare”, atât în cadrul unei organizații, cât și pentru comunicarea cu autoritățile publice, și vor fi mai bine protejați inclusiv cei ce trag un semnal de alarmă contra concedierii, retrogradării sau altor forme de represalii.
Inițiativa are în vedere:
- protecția în cazul unei game largi de încălcări ale dreptului Uniunii în domenii ce includ, ca un standard minim: achizițiile publice; serviciile financiare, spălarea de bani și finanțarea terorismului; siguranța produselor; securitatea transporturilor; protecția mediului; securitatea nucleară; siguranța alimentară și siguranța hranei pentru animale, sănătatea și bunăstarea animalelor; sănătatea publică; protecția consumatorului; viața privată, protecția datelor și securitatea rețelelor și sistemelor informatice; încălcarea normelor în materie de concurență; încălcarea norme privind impozitul pe profit și abuzurile în domeniu; prejudiciile aduse intereselor financiare ale UE;
- mecanisme și obligații clare pentru angajatori, astfel încât să fie incluse canale de raportare clare și un sistem de raportare cu trei niveluri (intern, către autoritățile competente, către publicul larg sau mass-media), autoritățile și companiile să aibă obligația de a furniza feedback, precum și să fie prevenit riscul de represalii și să existe o protecție eficace;
- garanții eficace, menite să descurajeze raportarea răuvoitoare sau abuzivă și să prevină prejudicierea nejustificată a reputației.
De asemenea, autoritățile naționale vor trebui să informeze cetățenii și să formeze profesional autoritățile publice cu privire la abordarea care trebuie aplicată celor ce denunță nereguli.
Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat: „Multe dintre recentele scandaluri nu ar fi fost niciodată aduse la lumina zilei dacă în interiorul organizațiilor respective nu ar fi existat voci suficient de curajoase pentru a se exprima. Numai că persoanele respective și-au asumat riscuri considerabile. Prin urmare, dacă dorim să îi protejăm mai bine pe cei sau cele ce denunță nereguli, trebuie să detectăm și să prevenim mai bine prejudiciile aduse interesului public, cum ar fi frauda, corupția, evitarea obligațiilor fiscale de către companii sau prejudiciile aduse sănătății publice și mediului. Nimeni nu ar trebui să fie pedepsit pentru că a făcut ceea ce trebuie.”
În prezent, protecția acordată persoanelor ce denunță nereguli la nivelul UE este fragmentară și inegală.
Numai 10 state membre asigură, în momentul de față, o protecție deplină a acestora. În celelalte țări, protecția acordată este parțială și se aplică numai anumitor sectoare sau categorii de angajați.