Comisia Europeană a aprobat miercuri Planul de Redresare și Reziliență (PNRR) al Poloniei, care prevede granturi în valoare de 23,9 miliarde de euro și credite de 11,5 miliarde de euro, transmite executivul european.
”Această finanțare va sprijini punerea în aplicare a investițiilor cruciale și a măsurilor de reformă prezentate în planul de redresare și reziliență al Poloniei. Acesta va permite Poloniei să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19 și să progreseze cu tranzițiile ecologice și digitale”, se arată într-un mesaj al Comisiei Europene.
Analiza Comisiei a luat în considerare, în special, dacă investițiile și reformele cuprinse în planul Poloniei
- sprijină tranzițiile ecologice și digitale;
- contribuie la abordarea eficientă a provocărilor identificate în semestrul european;
- consolidează potențialul de creștere, crearea de locuri de muncă și reziliența economică și socială.
”Planul Poloniei include repere legate de aspectele importante ale independenței sistemului judiciar, care sunt de o importanță deosebită pentru îmbunătățirea climatului investițional și pentru a pune în aplicare condițiile pentru o implementare eficientă a planului de redresare și reziliență”, susține Comisia.
Comisia Europeană a acuzat în repetate rânduri ultra-conservatorii de la putere din Polonia că încearcă să erodeze democrația și statul de drept.
UE a stabilit trei condiții pentru aprobarea PNRR-ului Poloniei: desființarea controversatei camere de disciplină pentru judecători, reformarea acestui regim disciplinar și repunerea în funcție a judecătorilor demiși.
Recent, parlamentul polonez a votat un proiect de lege care înlocuiește controversata cameră disciplinară pentru judecători. Celelalte măsuri agreate ar urma să fie implementate ulterior, de acestea depinzând tranșe ulterioare din PNRR.
***