5 martie, 2015

alegeriComisia parlamentară de elaborare a Codului electoral a finalizat, joi, proiectul de lege privind alegerile locale, stabilind, între altele, că preşedinţii consiilor judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă.

Membrii comisiei au adoptat în principiu acest proiect de lege, care modifică trei legi, şi anume legea alegerilor locale, administraţiei locale şi statutul aleşilor locali, urmând ca luni să fie trimis spre dezbaterea Senatului, iar, apoi, la Camera Deputaţilor.

Proiectul elaborat de comisie prevede, printre altele:

  • preşedinţii consiliilor judeţene și vicepreşedinţii acestora dar sunt aleşi în mod indirect, prin vot secret de consiliul judeţean, cu majoritate simplă
  • prevederea se aplică similar și la alegerea viceprimarilor localităților
  • demiterea președintelui și a vicepreședintelui CJ sau a viceprimarului se poate face, motivat, la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul consilierilor, însă prin votul majorității calificate, adică voturile a două treimi din numărul total
  • primarii se vor alege într-un singur tur
  • candidaturile vor trebui să fie însoţite de liste de susţinători de minimum 1% din numărul total al alegătorilor, dar nu mai puţin de 100 de susţinători pentru comune, 500 pentru oraşe de rangul 2 şi 3 şi 1.000 de susţinători pentru municipii şi pentru Bucureşti
  • toate cheltuielile din procesul electoral se vor recupera de la bugetul de stat, nu de la bugetele locale, ca în prezent
  • încetarea mandatului consilierilor care părăsesc partidul care i-a susținut în alegeri va fi constatat de prefect, nu prin votul consilierilor, ca în prezent

Proiectul aprobat de Comisia de Cod electoral conține și prevederi referitoare la implementarea registrului electoral al AEP, pentru o evidență cât mai exactă a cetăţenilor cu drept de vot, şi introducerea sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi a votului.

Procesul electoral în sine va fi coordonat de AEP, iar partea de implementare informatică va fi coordonată de STS, care asigură transferul de date între secţiile de vot, birourile electorale judeţene şi Biroul Electoral Central.

Viitorul act normativ se va numi Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi de modificare a legii administraţiei locale şi a statutului aleşilor locali.

Comisia pentru elaborarea Codului electoral s-a reunit în prima şedinţă din anul 2015 în luna ianuarie. Termenul fixat pentru finalizarea noilor legi electorale, decis de plenul comun al Parlamentului, expiră pe 30 iunie.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: