19 martie, 2020

Adina Vălean, comisarul european pentru Transport, le-a cerut joi statelor membre să păstreze deschide ”culoare verzi” pentru transportul de mărfuri și flexibilitate în aplicarea normele privind perioadele de conducere și de repaus.

Acțiunile cerute de comisarul român, miercuri, în videoconferința informală la nivel înalt a miniștrilor transporturilor din UE, convocată de președinția rotativă croată, în scopul bunei funcționări a pieței unice:

  • libera circulație a lucrătorilor din domeniul transporturilor
  • „culoare verzi” — căi prioritare pentru transportul de mărfuri
  • flexibilitate pentru normele privind perioadele de conducere și de repaus
  • notificarea prealabilă a Comisiei privind măsurile întreprinse

„E timpul pentru măsuri concrete, o coordonare strânsă între statele membre și am convenit să se desemneze puncte de contact naționale pentru o mai bună coordonare. Am solicitat instituirea unor „culoare verzi”, esențiale pentru a menține libera circulație a mărfurilor și a persoanelor care trebuie să traverseze frontierele. Am subliniat importanța protejării lucrătorilor din domeniul transporturilor. Am oferit tot sprijinul Comisiei în ceea ce privește cadrul de reglementare și instrumentele financiare pentru a ajuta industria transporturilor, puternic afectată în ultimele zile, să se redreseze. De exemplu, vom fi flexibili, astfel încât niciun beneficiar al Facilităţii „Conectarea Europei” să nu fie penalizat din cauza întârzierilor cauzate de criză. Apreciez foarte mult angajamentul de care au dat dovadă miniștrii transporturilor în aplicarea principiului solidarității”, a spus Adina Vălean, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.


Miniștrii au discutat și despre modalitățile de atenuare a impactului negativ asupra sectoarelor transporturilor și turismului.

Aceștia au convenit că răspunsurile la COVID-19 nu ar trebui să agraveze dificultățile economice și sociale prin întreruperea legăturilor de transport atât de necesare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: