Bugetul 2021: în căutarea unei consolidări fiscale fără șocuri

Bugetul pe anul 2021 reprezintă ora adevărului – atât pentru ieșirea din criza produsă de Covid și menținerea unei direcții de dezvoltare coerente, cât și… Mai mult›
14.01.2021
Analiză: Cum a schimbat pandemia obiceiurile de consum și economisire din România

Pandemia a schimbat în proporții semnificative obiceiurile de consum, dar și de economisire ale românilor, reiese din datele INS analizate de cursdeguvernare.ro. Rata de economisire… Mai mult›
13.01.2021
Salariul mediu pe economie a trecut pragul de 700 de euro în noiembrie. Semnal de frână tras de administrația publică

Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna noiembrie 2020 a fost de 5.565 lei, cu 113 lei sau 2,1% mai mult… Mai mult›
13.01.2021
Noiembrie 2020 – producția industrială în pierdere de viteză, influențată de sezonalitate

România a consemnat în luna noiembrie 2020 o scădere de 4,8% a producției industriale față de luna anterioară (serie brută). De reținut, însă, acest rezultat… Mai mult›
13.01.2021
Combinatul Oltchim, scos la vânzare pe bucăți
de Vladimir Ionescu 24.8.2016
Combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvență din ianuarie 2013, este scos la vânzare pe bucăți, prin nouă pachete de active, procesul de selecție al investitorilor urmând să fie încheiat la sfârșitul acestui an, potrivit unui anunț al companiei.
“Oltchim va lansa un proces competitiv de vânzare a activelor societății, grupate în mai multe pachete, la acest moment avându-se în vedere de către societate nouă astfel de pachete de active”, se arată în anunțul companiei.
Investitorii interesați pot depune scrisori de interes pentru oricare sau pentru toate pachetele de active până la 30 septembrie 2016, scrie News.ro.
“Selecția cumpărătorului/cumpărătorilor se va face pe baza valorii economice a ofertei, procesul de selecție fiind estimat a se finaliza până la sfârșitul anului 2016”, se precizează în document.
Referitor la anunțul de inițiere a procesului de vânzare a Oltchim, vicepremierul Costin Borc, care este și ministru al Economiei, spune că, deși este în insolvență, situația financiară a combinatului s-a îmbunătățit, ceea ce îi dă speranță în găsirea unui investitor “pentru un viitor sustenabil al activităților economice ale companiei”, în condiții de piață.
“Mi-am stabilit printre priorități, încă de la începutul mandatului meu, Oltchim. Astăzi, compania și-a anunțat intenția de vânzare prin pachete de active și sper ca, până la finalul anului, Oltchim să aibă o ofertă angajantă”, a afirmat Borc.
Menținerea activității industriale în zona Râmnicu Vâlcea și păstrarea locurilor de muncă sunt prioritare pentru autorități, a asigurat vicepremierul.
“Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri sprijină transparența procesului de vânzare, poartă în continuare un dialog deschis cu Comisia Europeană pentru clarificarea problemelor vechi ale SC Oltchim SA, ceea ce va oferi siguranță juridică potențialului investitor”, a mai spus Borc.
La începutul lunii aprilie a acestui an, Comisia Europeană a anunțat că a deschis o investigație aprofundată pentru a verifica dacă anularea datoriilor de către statul român și continuarea aprovizionării Oltchim de către companii de stat, în pofida deteriorării situației financiare a combinatului, au respectat normele UE privind ajutoarele de stat.
Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a realizat un profit net de 18,5 milioane lei (4,1 milioane euro) în primul semestru al acestui an și vânzări de 378,1 milioane lei (84 milioane euro), în creștere cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut.
La 30 iunie 2016, Oltchim înregistra datorii totale în valoare de 1,35 miliarde lei. Combinatul are în prezent circa 2.000 de salariați.
Oltchim este singurul producător din România de clor și polieter polioli. Societatea exportă aproximativ 70% din producție.
Compania a intrat în insolvență, în ianuarie 2013, după privatizarea eșuată cu Dan Diaconescu din 2012, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru cel putin 307 milioane euro.
Statul, care deține 54,8% din acțiunile companiei, a mai încercat privatizarea Oltchim, dar fără success. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu și-a exprimat interesul să preia compania.