luni

15 august, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

9 noiembrie, 2015

autostradaCompania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat luni că a formulat plângere penală împotriva antreprenorul Salini – Impregilo SpA, “singura entitate responabilă cu proiectarea și executarea lucrărilor aferente construcției autostrăzii Oraștie – Sibiu, lot 3”.

Potrivit unui comunicat al instituţiei:

CNADNR SA solicită organelor abilitate să efectueze cercetările necesare față de Antreprenor pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

  • infracțiunile prevăzute de articolul 35 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată
  • infracțiunea de înșelăciune prevăzută de articolul 244 din Codul penal
  • infracțiunea de efectuarea de lucrări neautorizate ori cu încălcarea condițiilor stabilite în autorizație în zona drumului public prevăzute de articolul 341 din Codul penal

În temeiul articolului 20 din Codul de procedură penală, CNADNR SA se constituie și parte civilă cu prejudiciul ce urmează a fi stabilit, având în vedere că valoarea contractului a fost de 604.791.600,00 lei fără TVA, din care 85% Fonduri de Coeziune de la U.E și 15% fonduri de la Bugetul de Stat.

Potrivit aceluiaşi comunicat,  CNADNR a aprobat măsuri suplimentare de monitorizare şi de verificare a celorlalte loturi de autostrăzi aflate în prezent în execuţie.

“Vor fi efectuate verificări suplimentare de către CESTRIN, subunitate a CNADNR SA, şi dacă aceasta va identifica deficienţe, neconformităţi sau erori de execuţie, vom solicita expertize tehnice independente. Toate aceste măsuri vor fi puse în aplicare pentru a preîntâmpina un eventual caz similar cu cel aferent Lotului 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie.”, îl citează comunicatul CNADNR pe directorul său, Narcis Neaga.

”Balet” în jurul Lotului 3

Comunicatul CNADNR nu menţionează motivele acţiunii penale demarate împotriva antreprenorului italian, care a început în octombrie lucrări de remediere la tronsonul de autostradă.


Deficienţe ale soluţiei de construcţie ale unor porţiuni din Lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie au fost semnalate încă din perioada de execuţie, însă compania de autostrăzi a ignorat toate avertismentele.

În august 2015, CNADNR a suspendat contractul directorului adjunct de investiţii din cadrul Direcţiei Drumuri şi Poduri Craiova, Alin Goga, după ce acesta a afirmat la Realitatea TV că autostrada Sibiu-Orăştie trebuie închisă şi reconstruită, nepermiţând circulaţia în condiţii de siguranţă.

“Vă spun că suntem ca la «Meşterul Manole»: ce am construit şi am plătit, 150 de milioane de euro, trebuie să scoatem tot afară şi – am vorbit asta cu profesori universitari, cu absolut toată lumea – în condiţiile în care am ştiut că recepţionăm un lucru defect. A fost o pasivitate. Acum o lună de zile am fost la o altă emisiune şi după patru zile am fost chemat la DNA. Sper ca mâine DNA-ul să fie la CNADNR. Nu poate să rămână aşa. Paroxismul la care s-a ajuns în CNADNR e departe de orice închipuire.” afirma Alin Goga.

DNA nu a anunţat nicio investigaţie pornită de la acuzaţiile lui Alin Goga.

Compania a încercat să minimalizeze problemele tehnice ale construcţiei, pe data de 26 noiembrie 2014 dând publicităţii un comunicat în care anunţa, potrivit Mediafax: „În privinţa apariţiei unor fisuri la km 60+66, investigaţiile au arătat că acestea sunt de natură superficială şi nu afectează stabilitatea corpului autostrăzii şi siguranţa traficului rutier.”

În comunicat se admitea că autostrada a fost deschisă circulaţiei fără recepţie, aceasta urmând să se realizeze „atunci când antreprenorul va remedia toate degradările superficiale apărute pe acest sector de drum”.

Contractul cu italienii de la Impregilo pentru lotul 3 al tronsonului de autostradă Sibiu-Orăștie a fost încheiat în anul 2011. Lucrările la cei 22,1 kilometri trebuiau să fie terminate în luna aprilie 2013, însă constructorul nu s-a putut încadra în termen.

După preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, Dan Şova a anunţat, în martie 2014, că acest contract va fi reziliat, deoarece „este inacceptabilă plata a milioane de euro pentru lucrări nejustificate”.

“Pentru Orăştie-Sibiu, Consiliul de Administraţie (al CNADNR – n. red.) va aproba rezilierea contractului cu Impregilo săptămâna aceasta. Există probleme între specialişti în privinţa alunecărilor de teren din zonă. De comun acord între conducerea CNADNR şi conducerea Impregilo s-au făcut două expertize independente cu experţi agreaţi de ambele părţi, respectiv o expertiză tehnică şi una financiară, pe contract. Ambele expertize au dat dreptate CNADNR şi vom rezilia acest contract”, a explicat ministrul Şova, citat de Agerpres.

CNADNR a anunţat inclusiv organizarea unei proceduri de achiziţie directă pentru un contract de expertiză pentru Lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, în lungime de 22,1 km. Contractul a avut o valoare estimată la echivalentul a 33.688 euro, cu TVA inclusă şi a durat două luni.

Afirmaţiile grave ale ministrului Şova au rămas fără efect, iar contractul a rămas valabil, fără vreo explicaţie oficială şi fără ca CNADNR să dea publicităţii această ultimă expertiză.

Cea mai ciudată inaugurare din istoria CNADNR

Autostrada de care vorbeşte Alin Goga a avut parte de o inaugurare ciudată, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale organizate anul trecut.

Sosit pe 14 noiembrie pe tronsonul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, premierul Victor Ponta a renunţat, după o discuţie cu ministrul Ioan Rus, să mai participe la inaugurarea primilor 22 de km de autostradă realizaţi în 2014.

Absenţa premierului a făcut ca inaugurarea festivă să fie scoasă cu totul din program.

Darea în folosinţă a autostrăzii s-a făcut fără o recepţie a lucrărilor şi în condiţiile în care persistau problemele legate de siguranţa circulaţiei: dealurile din zona Aciliu, aflate pe traseul autostrăzii, nu erau şi nici acum nu sunt stabilizate şi există pericolul alunecărilor de teren.

Situaţia neclară a fost expediată de Ioan Rus, ministru al Transporturilor la acea dată, cu o formulă abiguă: “Eu cred că o deschidem după ce ne lămurim asupra tuturor aspectelor”.

Inauguraea tronsonului de autostradă fusese anunţată încă de la începutul lunii octombrie de CNADNR, iar participarea premierului la ceremonie fusese confirmată pe site-ul Guvernului.

În luna octombrie 2015, tronsonul de autostradă a fost închis, aproximativ 200 de metri din zona Acilu fiind demolată. La momentul respectiv, directorul Narcis Neaga afirma: “Un antreprenor serios în maxim o lună jumate poate să termine ce e acolo. Având în vedere că nu există recepţie la terminarea lucrărilor, toate costurile sunt suportate de către antreprenor”.

În lumina acestor declaraţii este de presupus că antreprenorul italian a refuzat, din diferite motive, să îşi asume costurile reparaţiei tronsonului de autostradă.

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Deceniul banilor ieftini (dobânzi mici sau foarte mici la creditele pe termen lung)pentru state  tocmai s-a încheiat . A fost (sau ar fi fost) o perioadă extrem de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: