Aproximativ 20.000 de IMM-uri au solicitat granturi pentru capital de lucru în prima zi de la lansarea oficială a măsurii 2 din cadrul OUG 130/2020 care prevede fonduri totale de un miliard de euro pentru companiile afectate de pandemia COVID-19.
Un număr de 19.890 de companii s-au înregistrat pe platforma dezvoltată de Ministerul Economiei, potrivit datelor în timp real, disponibile AICI. Doar în primele zece minute, 7.000 de companii și-au înregistrat datele pentru accesarea acestei măsuri, potrivit unui anunț făcut în timpul zilei de ministrul economiei, Virgil Popescu.
Pentru măsura 1, lansată săptămâna trecută, s-au depus aproape 30.000 de solicitări. Aceasta prevede acordarea de granturi de 2.000 de euro pentru PFA-uri, microîntreprinderi fără angajați și ONG-uri. Măsura 3, respectiv granturile de 50.000-200.000 de euro pentru investiții în producție, urmează să fie lansată până la sfârșitul lunii.
Formularul de înscriere pentru măsura va rămâne activ până miercuri, 28 octombrie, ora 20:00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului, a anunțat ministrul economiei.
Procedura de implementare a măsurii “Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” poate fi consultată AICI.
Bugetul alocat este 350 de milioane de euro, numărul estimat de beneficiari fiind cuprins între 90.000 și 100.000 de companii.
Beneficiarii trebuie să fi avut o cifră de afaceri de peste 5.000 de euro anul trecut, valoarea granturilor pentru care sunt eligibili fiind de:
- 2.000 de euro pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro;
- 15% din cifra de afaceri, nu mai mult de 150.000 de euro, pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 13.501 și 1.000.000 euro;
- pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste un milion de euro, valoarea maximă a ajutorului este de 150.000 euro.
Condiții de acordare: certificat de stare de urgență, profit și coparticipare
Granturile pentru capital de lucru se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au obținut certificat de situații de urgență în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare;
b) au înregistrat profit operațional din activitatea curentă (din activitatea de exploatare), în unul din ultimele două exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului, potrivit situațiilor financiare depuse;
c) dispun de coparticipare (cofinanțare) la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru;
d) nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019;
e) mențin sau suplimentează numărul de angajați existenți la data înscrierii electronice (Registru salariaților din Revisal emis cu maxim 24 de ore înaintea trimiterii formularului de înscriere, asumat de reprezentantul legal) pentru o perioadă de minim 6 luni de la momentul plății ajutorului financiar, cu excepția situațiilor în care contractele individuale de munca sunt încheiate pentru sezonieri sau/și zilieri;
f) suma totală a ajutoarelor de stat primite în cadrul temporar Covid 19 instituit de Comisia Europeană însumată cu cuantumul ajutorului de stat solicitat în cadrul prezentei măsuri nu depășește la nivelul întreprinderii unice, pragul de 800.000 euro, echivalentul în lei.
g) sunt IMM conform prevederilor legii nr 346/2004 cu modificările și completările ulterioare.
Lista CAEN-urilor eligibile pentru măsura 2 poate fi consultată AICI și se regăsește în Anexa 2
Procedura de înscriere
Înscrierea în program, creare profil, user, parolă și completarea formularului de înscriere în vederea obținerii finanțării se fac on-line pe link-ul https://granturi.imm.gov.ro.
Înscrierile în cadrul măsurii se vor realiza în două etape distincte. În primul rând, potențialii beneficiari trebuie să parcurgă etapa de creare profil, user și parolă, unde aplicanții vor înregistra cu semnătură electronică atât datele reprezentantului legal/împuternicit cât și datele IMM/ONG eligible conform art 3.2, din prezenta procedură.
Începând de mâine se va deschide și etapa de înscriere efectivă în cadrul măsurii “Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” în care aplicanții, cu profilul, user, și parola generate în prima etapă, vor completa și transmite formularul de înscriere.
Aplicația electronică de înscriere aferentă celei de a doua etape de înscriere în cadrul măsurii “Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor” va fi deschisă începând cu ora 10.00 a primei zile de înscriere, timp de 5 zile lucrătoare de la demararea înscrierii în Program, până la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.