Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat vineri, că toate restaurantele care funcționează în parcurile din Sectorul 1 se vor închide la ora 23:00.
„Toate restaurantele care funcționează în parcurile din Sectorul 1 vor avea programul de activitate până la ora 23.00. După cum știți, am avut multe plângeri din cauza muzicii date la maxim în parcul Herăstrău de patronii unor așa-zise cluburi de fițe. Câțiva dintre acești afaceriști, care au sprijin politic tocmai în Guvernul României și plătesc chirie unor firme controlate din Panama, s-au crezut stăpâni pentru parcurile noastre. Pentru că au ignorat ani la rând nevoia de liniște a comunității locale, crezând că nu li se poate întâmpla nimic, o să-i oblig eu să respecte legea și bunul simț”, a scris edilul pe Facebook.
Clotilde Armand a precizat că va cere revizuirea, în regim de urgență, a autorizațiilor deja emise, cu depășirea acestui orar.
„Am mai solicitat funcționarilor, să nu mai emită autorizații de funcționare în interiorul parcurilor pentru unitățile comerciale și de prestări servicii care prin natura activității acestora pot crea riscuri pentru sănătatea populației sau disconfort comunității prin producerea de zgomot, vibrații, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc. Am motivat această notă în baza prevederilor „Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației”, aprobate prin ordin al Ministrului Sănătății. Ani la rând, patronii cluburilor din Herăstrău au făcut legea în Sectorul 1, cu complicitatea fostelor administrații. Eu și echipa mea apărăm drepturile și sănătatea locuitorilor și redăm parcurile comunității locale”, a precizat primărița.
***