Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre relațiile Uniunii Europene cu China, anunță Politico.
Eveniment semi-privat
Întâlnirea neoficială şi confidenţială a celor doi lideri europeni, care are loc cu doar câteva zile înainte de o vizită a preşedintelui chinez Xi Jinping în Europa, este descrisă ca fiind un eveniment semi-privat. Scholz şi soţia sa, Britta Ernst, se află într-o scurtă vacanţă în capitala franceză, unde se vor întâlni cu Macron şi soţia sa, Brigitte, într-un restaurant. La cină nu va participa niciunul dintre consilierii celor doi.
Olaf Scholz şi Emmanuel Macron s-au situat pe poziții diferite în mod repetat în ultimii ani, cel mai recent în februarie, când preşedintele francez a evocat posibilitatea trimiterii de trupe occidentale în Ucraina, lucru pe care cancelarul l-a respins ferm. Joi, în interviuri acordate presei internaţionale, Emmanuel Macron şi-a reconfirmat poziţia.
Macron îi invită pe Olaf Scholz și Ursula von der Leyen să see alăture unei întâlniri cu Xi Jinping
Un subiect central al discuţiei va fi vizita lui Xi Jinping, care soseşte duminică în Franţa pentru trei zile, înainte de a se merge în Serbia şi Ungaria.
Cina va fi o şansă pentru Scholz de a-l informa pe Macron despre întâlnirea sa cu Xi de luna trecută de la Beijing.
Potrivit lui Noah Barkin, de la German Marshall Fund, care a relatat primul despre dineu, Macron va încerca să îl convingă pe cancelar să i se alăture la întâlnirea cu Xi de săptămâna viitoare, alături de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Un alt subiect probabil al dineului va fi politica UE, în special apărarea şi finanţarea acesteia. Macron face presiuni puternice pentru aşa-numitele obligaţiuni de apărare, care ar implica emiterea în comun la nivel european de datorii pentru a finanţa investiţiile militare.
Până în prezent, Olaf Scholz a respins această idee.
***