luni

23 mai, 2022

Cifrele pentru care Merkel s-a făcut foc şi pară pe Grecia. Care e mecanismul echilibrului finanţat de Germania şi cât de boieri sunt cei din sud

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

19 mai, 2011

Echilibrele macroeconomice depind fundamental de păstrarea unui raport rezonabil între producţie şi consum, între muncă şi protecţie socială. Dacă o ţară consumă prea mult faţă de producţia realizată, acumulează datorii bugetare pentru plata unor salarii sau pensii exagerate faţă de posibilităţile reale.

Cum funcţionează totul, la toată lumea

Refacerea echilibrelor se poate face în două variante:

 


1. Prima este calea inflaţiei şi/sau a devalorizării monedei naţionale, prin care puterea de cumpărare este ajustată fără a diminua nominal salarii şi pensii.

2. A doua este calea tăierilor de salarii şi pensii, cu limitarea inflaţiei şi păstrarea cursului monedei naţionale.

Strict din perspectiva puterii de cumpărare, rezultatul este acelaşi. Dar ordinea de percepţie este mai întâi bine şi apoi tot mai rău în primul caz, mergând în final până la panică şi risc financiar major. Este, însă, varianta care evită confruntările sociale şi avantajează politicienii.

În al doilea caz, mai întâi este rău, se produc proteste sociale, dar ajustarea corectă de la început a puterii de cumpărare reface echilibrele şi generează ulterior o evoluţie în mai bine. Cu avantajul că se stopează şi hemoragia bugetară, ce trebuie acoperită prin transfuzii periodice de noi credite.

Dezavantajul euro


Odată intrată în zona euro, o ţară trebuie să fie foarte atentă la beneficiile pe care le oferă populaţiei, pentru că acestea sunt foarte greu de luat înapoi, după cum a arătat practica. Inflaţia trebuie păstrată undeva spre ţinta declarată de 2% iar despre devalorizarea monedei pentru a mai absorbi şocul nu poate fi vorba, moneda fiind unică pentru 17 state din cele 27 ale UE.

Mai grav, o evoluţie în contratimp, cu Germania pe post de locomotivă a creşterii şi campioană mondială a exporturilor apreciază implicit şi moneda ţării slabe Grecia, care, deşi nu produce suficient, oferă beneficii prea mari locuitorilor săi.

Adică, într-o ţară ca Grecia, adoptarea euro nu mai lasă loc decât pentru varianta doi, care presupune reducerea transparentă a veniturilor (adică tăieri de salarii şi pensii), de unde şi protestele populaţiei care refuză să piardă din puterea de cumpărare.

Dacă la sacrificiile inerente se adaugă şi corupţia unor îmbogăţiţi fără just temei, avem reţeta de bază a exploziei sociale, cu consecinţe imprevizibile.

Diferenţele care exasperează Germania

Pentru a vă forma o idee asupra modului în care privesc asigurarea traiului pentru cei care nu mai produc deoarece au ieşit din activitate pe motiv de vârstă, vă prezentăm o selecţie din datele OECD. Se observă uşor ponderea tot mai mare de la nord la sud a pensiilor faţă de salarii, chestiune culturală dar şi plecată de la nivelul iniţial mai redus de trai

 

Rata de înlocuire pensie-salariu (%)

Germania 43

Franţa 53

Italia 68

Spania 81

Grecia 96

Norvegia 59

Suedia 62

România 60

SUA 39

Cele mai mari pensii ca putere de cumpărare se dau, de fapt la ponderi în jur de 60%, precum în ţările nordice. Acestea sunt mai grijulii cu păstrarea regulilor economice şi evită îndatorarea excesivă pentru a nu plăti apoi aiurea dobânzi împovărătoare. În plus, au vârste foarte ridicate de ieşire la pensie, ca şi Germania, de 65 – 67 de ani şi sunt mult mai corecte, cu mult mai puţine excepţii care să ducă la reducerea vârstei efective de pensionare. Aceasta din urmă coboară sub 60 de ani în ţările din sudul continentului.

Cifrele boieriei din sud

Conform datelor FMI, cu 14 pensii sau salarii pe an, grecii ajunseseră în 2008, înainte de declanşarea crizei, să aibă a 28-a putere de cumpărare din lume, la un nivel similar cu germanii, francezii sau italienii.

Măsurile drastice reclamate de angajaţii ieşiţi în stradă se refereau iniţial la reducerea cu 30% a celui de-al 13-lea salariu şi cu 60% al celui de-al 14-lea salariu din sectorul public (bonusurile de vacanţă au fost şi ele reduse cu 30 de procente). Pensia minimă garantată la greci este 460 de euro faţă de 85 euro la noi şi nici un nivel în Germania, unde nu există nici salariu minim.

Numărul de zile libere stabilite prin lege este de 12 în Grecia şi 10 în Germania, în timp ce „scorul” la concediul minim este de 25 la 20 de zile, ceea ce creează un plus de şapte zile lucrătoare pentru germani, invocat de cancelarul Angela Merkel. În treacăt fie spus, cu 9 zile libere şi 21 de concediu, românii au acelaşi număr de zile libere cu germanii ( vezi studiul Mercer 2009).

Prin urmare, nemţii se simt vexaţi pe bună dreptate să lucreze mai mult pentru a ajuta din banii lor, prin fondul de stabilizare de 700 miliarde euro ( la care sunt principalii contributori) un popor care nu face măcar acelaşi efort.

Singura observaţie în favoarea grecilor este că productivitatea muncii în perioada 1997 – 2007 a crescut cu 2,4% pe an la ei, faţă de 1% în Germania. Din păcate, ritmul de acordare a beneficiilor creşterii a depăşit creşterea în sine, iar corupţii şi-au tras cea mai mare parte a rezultatelor. Ceea ce ne sună cunoscut, nu-i aşa ?

 

Marin Pană

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

 

(Despre atitudinea presei germane şi despre presiunea asupra cancelarului Angela Merkel, citeşte si analiza făcută pe blogul Politeia)

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Andrew Kenningham (foto), economist-şef pentru Europa la Capital Economics, explică într-un interviu pentru CursdeGuvernare cum va reseta războiul obiectivele şi strategiile de dezvoltare pe care UE le bătuse...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: