15 octombrie, 2015

vlad filatProcurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a cerut joi ridicarea imunității lui Vlad Filat (foto), fost premier și actual președinte al principalului partid proeuropean – PLDM, pentru a putea fi anchetat în dosarul Jaful Secolului, cel mai mare scandal care a zguduit în ultimii ani țara de peste Prut și care ar putea provoca o periculoasă criză politică și socială. 

UPDATE: Cu votul pentru a 79 de parlamentari, Vlad Filat a rămas fără imunitate și va fi anchetat pentru implicarea sa în Dosarul Jaful secolului.

UPDATE: Comisia juridică pentru numiri și imunități a parlamentului de la Chișinău a votat pentru ridicarea imunității fostului premier, iar potrivit Unimedia md., plenul va dezbate și vota procedura chiar joi.


UPDATE: Vlad Filat este acuzat, potrivit documentelor trimise Parlamentului de către procurorul general, că ar fi primit de la omul de afaceri Ilan Shor bunuri și servicii, inclusiv pentru ca statul să cedeze pachetul majoritar de acțiuni de la Banca de Economii, iar ulterior acesta să fie numit în funcția de președinte al Consiliului de administrație al instituției bancare.

Solicitarea procurorului general a fost citită de către președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu.

Vlad Filat a declarat de la tribuna Parlamentului că nu se opune ridicării imunității și i-a îndemnat pe colegii săi să voteze pentru aceasta.

El a susținut că totul este o înscenare a adversarului său politic, Vladimir Plahotniuc, liderul PD, înscenare la care se aștepta.


„Eu m-am pregătit pentru un asemnea scenariu. Mai ales că se vorbește cum se pregătește Usatîi în fața Parlamentului, dar și demersul lui Gurin. Acest show a fost mult prea scump și gândit mult. Mai bine se venea cu o manieră profesionistă”, a declarat Vlad Filat.

vlad filat parlament

El și-a cerut scuze de la cetățeni pentru faptul că nu a reușit să facă mai mult pentru țară: „Nu vă lăsați induși de acest show mediatic, care are drept obiectiv să schimbe accentul. Iertați-mă că nu am reușit să fac mai mult, cu toate că mi-am dorit foarte mult”, a declarat Vlad Filat, în Parlament, citat de unimedia.md.

PLDM face parte din coaliția de guvernare din Republica Moldova, alături de Partidul Democrat și de Partidul Liberal, însă între cele trei partide există numeroase tensiuni.

PLDM va fi condus, a anunțat joi Vlad Filat, de premierul Valeriu Streleț.

Partidul Liberal-Democrat din Republica Moldova (PLDM) este cel mai important partid proeuropean de peste Prut, dar la ultimele alegeri parlamentare (din 2014) s-a clasat pe locul 2, cu 19,75% din voturi, în timp ce pe primul loc s-a situat Partidul Socialist (PSM), cu aproape 21% din totalul voturilor valabil exprimate.

Protest în fața Parlamentului

Opoziția prorusă profită de ocazie pentru a chema din nou populația la nesupunere, în condițiile în care cererea procurorului general vine pe fondul fondul nemulțumirilor sociale care au izbucnit de mai multe luni în Republica Moldova din cauza corupției politicienilor și a scandalului miliardului de dolari dispărut din trei bănci, dintre care una de stat.

Autoritățile au comasat în jurul Parlamentului de la Chișinău numeroase forțe de ordine pentru a face față unor eventuale acțiuni în forță și a unei încercări de luare cu asalt a legislativului de către cetățenii nemulțumiți.

parlament moldova forte ordine

.

Igor Dodon (președintele Partidului Socialist) și Renato Usatîi (liderul formațiunii proruse Partidul Nostru) au anunțat ample proteste pentru joi.

Șeful PSM a declarat public faptul că reprezentanții puterii doresc să amâne penrtu săptămâna viitoare discutarea ridicării imunității lui Vlad Filat.

„Filat se află încă în Parlament și din acest motiv este important ca să stăm în jurul clădirii. Avem informații că ar vrea să fugă. Avem informații de la Procuratură, am stat până acum la Comisia juridică și este confirmat că au fost furate 250 de milioane de dolari cu participarea personală a liderului PLDM și această informație este confirmată de Procuratură. Deputații de la PLDM au încercat la Comisia juridică să propună transferarea ridicarea imunității pentru săptămâna viitoare. Dacă încearcă să transfere pentru săptămâna viitoare noi intrăm în Parlament. Azi trebuie să îl scoatem în cătușe”, a spus Igor Dodon, citat de unimedia.md.

Jaful secolului

Aproximativ 750 de milioane de dolari, de la trei bănci din Moldova – Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank – au ajuns în firme off-shore prin intermediul unor firme necunoscute.

Principalul nume care apare în mod repetat în raportul de audit este cel al unui om de afaceri, Ilan Shor, dar şi al unor actuali sau foşti demnitari moldoveni, precum fostul preşedinte Petru Lucinschi.

În perioada 24 şi 26 noiembrie 2014, în urma unor tranzacţii foarte complexe între cele trei bănci, cu implicarea unor firme afiliate grupului Shor şi ale mai multor companii offshore înregistrate în Marea Britanie şi Hong Kong, Banca Socială a transferat către 5 companii necunoscute din Moldova o sumă de 13,5 miliarde de lei (circa 750 milioane de dolari).

Ulterior, aceste firme au transmis banii în conturile din Letonia ale unor companii offshore înregistrate în Marea Britanie şi Hong Kong.

Un raport confidențial realizat de firma americană de audit Krollprecizează că în această schemă s-a acţionat concertat şi că s-a urmărit doar beneficiul firmelor asociate de grupul Shor, în detrimentul celor trei bănci. În final, colapsul celor trei instituţii bancare a fost inevitabil. În 30 noiembrie 2014, atunci când BNM a impus administraţie specială la cele trei bănci, datoriile lor ajungeau la un total de 18 miliarde de lei, se arată în document.

Schema a fost pusă la punct începând cu 2013, atunci când, grupul de companii condus de omul de afaceri Ilan Shor a început să preia controlul asupra celor trei bănci prin diferiți intermediari, susține Kroll.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: