marți

16 aprilie, 2024

5 iunie, 2014

Veniturile totale medii lunare pe o gospodărie au fost de 2.559,1 lei, în 2013, iar cheltuielile medii au reprezentat 90,6% din veniturile totale, fiind de 2.317,4 lei lunar pe o gospodărie, potrivit ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cheltuielile de consum medii au reprezentat 72,0% din totalul veniturilor.

Veniturile

Veniturile băneşti au fost, în medie, de 2.137,5 lei lunar pe gospodărie (748,3 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 421,6 lei lunar pe gospodărie (147,6 lei pe persoană).


Ponderea salariilor şi a veniturilor asociate a revenit la nivelul de dinainte de criză – 51,2%, cu 1,1 puncte procentuale mai mare decât în 2012.

Comparativ cu anul 2008, decalajul dintre veniturile medii realizate în urban şi cele din rural s-a redus semnificativ, cele din oraşe fiind acum cu 32,1% mai mari decât veniturile din sate şi comune. În 2008, diferenţa era de peste 38%.

Diminuarea provine din creşterea veniturilor din producţia agricolă, principala sursă de venituri din rural, care a asigurat 38,4% din totalul veniturilor medii din sate şi comune. Cea mai mare parte a acestora (30,3% din totalul veniturilor) a fost formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile băneşti din agricultură asigurând 8,1% din veniturile totale ale gospodăriilor din mediul rural.

O contribuţie importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit şi veniturilor salariale (29,0%) şi celor din prestaţii sociale (24,1%).


În urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporţie de 64,0% din salarii, de 22,0% din prestaţii sociale, veniturile în natură reprezentând 7,8% din total.

Sursa: INS

Cheltuieli

Cheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în anul 2013, în medie, de 2.317,4 lei lunar pe gospodărie (811,3 lei pe persoană) şi au reprezentat 90,6% din nivelul veniturilor totale, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de anul 2012.

Comparativ cu 2008, ele sunt mai mari cu 0,7 puncte procentuale.

Ponderea impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor şi taxelor a crescut, faţă de 2009, cu un punct procentual, până la 16,6%.

Structura cheltuielilor de consum diferă puternic la capitolul cheltuielilor alimentare, în funcţie de mediul rezidenţial: în timp ce nivelul mediu lunar pe o gospodărie al cheltuielilor totale de consum, este mai mare în urban faţă de rural cu 478,2 lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu numai 43,4 lei.

În rural, 45,6% din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii, în timp ce în mediul urban, consumul de produse alimentare din resurse proprii a acoperit 19,6% din cheltuielile pentru consumul alimentar.

Sursa: INS

Structura cheltuielilor de consum

Cea mai mare parte a cheltuielilor de consum ale unei gospodării se duce pe produsele alimentare şi băuturile nealcoolice (41,4%) şi locuinţă – apă, energie electrică şi termică, gaze naturale, combustibili (16,7%).

Comparativ cu anul 2008 au crescut cheltuielile cu băuturi alcoolice şi tutun – cu 1,5 puncte procentuale (determinată de majorarea accizelor, nu de consum) şi cele cu locuinţa, şi s-au diminuat cele cu mobilierul şi dotarea lcouinţei şi educaţia (aceasta reprezintă cea mai mică pondere în totalul cheltuielilor).

Sursa: INS
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: