Salariile angajaților CFR SA vor fi majorate de la 1 decembrie cu 6%, conform noului contract colectiv de muncă, astfel că majorarea totală din acest an va acoperi inflația, întrucât în luna iunie salariile au fost crescute cu 10%.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a anunțat într-un comunicat că a semnat noul Act Adiţional, la Contractul Colectiv de Muncă (CCM), cu o majorare salarială de 6%, de la 1 decembrie 2022, şi creşterea valorii tichetului de masă, de la 1 noiembrie 2022, la 30 de lei, de la 20 de lei.
În 2021, salariile în cadrul CFR SA nu au fost majorate
Potrivit sursei citate, salariaţii companiei au beneficiat de prima creştere salarială a acestui an începând cu 1 iunie 2022, când s-a acordat o majorare cu 10% a salariilor de bază iar valoarea unui tichet de masă a crescut de la 15 lei la 20 de lei.
Compania menţionează că în anul 2021 angajaţii CFR SA nu au beneficiat de nicio creştere a salariilor, ultima majorare, de 5%, fiind acordată în decembrie 2020.
***