Producția de cereale a Uniunii Europene scăzut în 2016 pentru al doilea an consecutiv, până la 301,8 milioane de tone de cereale (inclusiv orez). Scăderea a fost de 4,3% față de 2015, potrivit unui raport al Eurostat, publicat săptămâna trecută.
Producția de cereale a UE a variat între 253 milioane de tone (în 2003, „un an de secetă severă”) și 332 milioane de tone (2014, „un an cu condiții de vreme foarte favorabile”). Producția de anul trecut este cu 2,6% peste media anilor 2000 – 2015, potrivit Eurostat.
Cele mai mari producătoare de cereale ale Uniunii Europene au fost, în 2016:
- Franţa, cu 54,2 milioane de tone de cereale de pe 9,5 milioane de hectare,
- Germania (45,4 mil. tone),
- Polonia (29,8 mil. tone),
- Spania (24,1 mil. tone),
- Marea Britanie (21,9 mil. tone),
- România (21,8 mil. tone, )
- Italia (18,2 mil. tone) şi
- Ungaria (16,6 mil. tone).
Chiar dacă Franţa a rămas lider în UE, producţia sa de cereale a coborât cu 25,4% comparativ cu 2015. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Cipru (- 88,2%), Estonia (- 39,2%), Belgia (- 28,9%) şi Franţa (- 25,4%).
În schimb, România face parte dintre cele câteva state membre UE în care producţia de cereale a crescut în 2016, comparativ cu 2015, de la 19,33 milioane de tone până la 21,76 milioane de tone.
România a fost a opta putere agricolă a UE în 2016, cu o producție în valoare de 15,4 miliarde de euro, în creștere cu 0,9% față de 2015, sau de 4% din totalul UE, potrivit unor date mai vechi ale Eurostat, citate de Agerpres.
Producţia agricolă a Uniunii Europene a avut o valoare de 405 miliarde de euro în 2016, cu 2,8% mai mică decât în 2015.
Valoarea producţiei agricole românești a crescut uşor mai ales ca urmare a unei creşteri cu 4,7% a valorii serviciilor agricole, în timp ce valoarea producţiei animale a scăzut cu 5%, iar cea a culturilor agricole a urcat cu 3,6%.