România a rămas pe ultimul loc în UE din perspectiva intensității cheltuielilor de cercetare-dezvoltare (R&D abrevierea din lb. engleză) în anul 2019, potrivit datelor complete publicate de Eurostat. Cu un procentaj de doar 0,48% din PIB, în scădere faţă de anul anterior, ne-am plasat sub Letonia (0,64% PIB), Cipru (0,63% PIB) și Malta (0,61% PIB), foarte departe de media europeană (2,19% PIB).
Pe fondul constrângerilor impuse de limitarea deficitului bugetar, dar și a implicării relativ reduse a sectorului privat, am bătut pasul pe loc la mai puțin la un sfert din obiectivul autoasumat pentru anul 2020 (2% PIB). De altfel, situația se perpetueză de ani de zile, cu observația că nivelul maxim post-aderare a fost atins în 2008 (0,55% PIB), după care sectorul R&D a rămas în urma evoluției PIB.
Așadar, cu doar câteva flori izolate, nu mai vine primăvara în sectorul de cercetare-dezvoltare şi rămânem departe de practica europeană. Mai grav, riscăm să ne îndreptăm pe termen lung spre poziția de piaţă de desfacere pentru produsele altora. Cu deficite externe majore, rezultate din forța de muncă relativ ieftină pentru industrializarea produselor gândite predominant de alţii.
O slăbiciune strategică majoră
Astfel, cercetarea reprezintă un punct slab de importanţă majoră, de natură să ne compromită șansele de a dezvolta o producție cu caracter inovativ pronunțat și valoare adăugată mai mare. Astfel, avem un deficit de competitivitate generalizat, destul de evident și în raport cu ţările fostului bloc estic, care ne concurează cu succes pe propria noastră piață și ne produc deficite importante.
Până și Bulgaria, plecată de la un nivel mai mic decât cu al României la intarea în UE (0,43% din PIB, faţă de 0,51% din PIB la noi), ne-a lăsat în urmă, deşi a slăbit cadenţa, de la 0,96% în 2015 la doar 0,84% în 2019. Ar trebui să fim atenți și la evoluția Slovaciei, centrată pe industria auto ca și noi, care a redus motoarele de la 1,18% în 2015 la 0,83% anul trecut.
Pentru referință, este elocventă o comparaţie între țările nordice, țările sudice și țările mai noi membre UE. Alăturarea ne oferă o corelație elocventă între accentul pus pe inovare, cu dezvoltarea de noi tehnologii, și efectul concretizat în creșterea sustenabilă a nivelului de trai. Sintetic, se face astfel demonstrația că problemele de competitivitate încep la originea proceselor de producție.
De remarcat și faptul că succesul incontestabil al economiei sud-coreene, ale cărei produse au intrat în top sau chiar domină anumite segmente de piață high-tech, a fost facilitat de investițiile masive în cercetare-dezvoltare.
Lider mondial cu 4,53% din PIB (date din 2018), Coreea de Sud a depășit la acest capitol strategic Japonia (3,28%) și SUA (2,82%) și a anulat decalajele majore de dezvoltare din urmă cu o jumătate de secol.
