vineri

19 aprilie, 2024

31 mai, 2021

Sediul Centrului Euro-Atlantic pentru rezilienţă (E-ARC) a fost inaugurat luni, în cadrul unei ceremonii găzduite de ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, la care au participat preşedintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîţu, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, şi vicepreşedintele Comisiei Europene Maroš Šefčovič.

E-ARC va funcţiona ca instituţie publică naţională cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. Instituția este însă una deschisă participării altor state din UE, NATO sau partenerilor acestor organizaţii care doresc să se alăture demersului, pentru coordonarea acţiunilor şi valorificarea bunelor practici în materie.

Cu ce se va ocupa E-ARC


În prima etapă de activitate, E-ARC urmează să operaţionalizeze o serie de grupuri de lucru pe următoarele teme:

  • rezilienţa societală;
  • rezilienţa în domeniul tehnologiilor emergente şi disruptive;
  • rezilienţa sistemelor de comunicaţii şi a noilor ecosisteme tehnologice;
  • rezilienţa la crize şi urgenţe complexe;
  • rezilienţa asigurării continuităţii guvernării şi a serviciilor esenţiale;
  • rezilienţa infrastructurii de transporturi;
  • rezilienţa statelor din vecinătatea NATO şi UE la influenţele antioccidentale ale actorilor statali şi non-statali.

În cadrul Centrului cu sediul la Bucureşti urmează să-şi desfăşoare activitatea cercetători şi experţi români şi străini, recunoscuţi pentru expertiza lor în domeniu. Organizația va coopera, în mod activ, atât cu instituţii publice, cât şi cu mediul privat, cu cel universitar şi cu societatea civilă pentru a facilita dezvoltarea unei abordări privind rezilienţa la nivelul societăţii.

Centrul E-ARC va promova obiectivele României, NATO şi ale UE în domeniul rezilienţei şi va facilita un răspuns cuprinzător la nivel guvernamental şi al societăţii pentru ameninţările complexe care caracterizează mediul de securitate actual.

”Am încredere că acest proiect (…) va aduce valoare adăugată în contextual geopolitic actual. Zilnic observăm că provocările şi ameninţările (…) se diversifică şi devin din ce în ce mai greu de combătut. Este necesar ca vigilenţa noastră să crească şi avem nevoie de conceptele şi intrumentele adevcate pentru a răspunde pe măsură”, a declarant președintele Klaus Iohannis.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: