miercuri

24 aprilie, 2024

6 octombrie, 2020

Un număr de 73 de persoane au murit din cauza Covid-19 în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai mare bilanț al deceselor zilnice de la începutul epidmeiei de coronavirus. Numărul total al celor morți din cauza SARS-CoV-2 ajunge astfel la 5.121.

69 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Un record negativ este înregistrat și la indicatorul pacienți în stare gravă, tratați la Terapie Intensivă – 608 persoane, ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din locurile ATI existente în spitalele Covid din țară.


În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu coronavirus este de 8.097.

Luni, au existat 94 de cereri de pacienți, din sudul țării, unde capacitatea spitalelor este deja depășită, spre unități din nord, unde mai există locuri, potrivit datelor prezentate de secretarul de stat Raed Arafat.

În ultimele  24 de ore au fost raportate 2.121 de cazuri noi de Covid-19, din 23.476 de teste efectuate.

Până pe 6 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 139.612 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre aceștia,  109.898 de pacienți au fost declarați vindecați.


Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 518 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Carantină și izolare

  • 11.433 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu
  • 7.834 de  persoane se află în izolare instituționalizată
  • 23.695 de persoane se află în carantină la domiciliu
  • în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

Amenzi și dosare penale

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.808 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 246.400 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: