sâmbătă

4 mai, 2024

11 aprilie, 2022

Conform INS, cel mai ”tânăr” județ din România este Iași, unde vârsta medie a locuitorilor este puțin peste 39 de ani, iar cel mai ”bătrân” este Teleorman, unde locuitorul mediu se apropie de 47 de ani, , scrie Hotnews.  

În ultimii 18 ani, situația s-a deteriorat dramatic, în doar două județe vârsta medie a populației este sub 40 de ani (Iași și Ilfov), mai arată datele INS.

România în întregime îmbătrânește, iar unele județe o fac cu viteze mai mari decât altele. Cu o speranță de viață tot mai mare, cu o natalitate în recul și o migrație netă negativă (emigrează mai mulți români decât vin imigranți), pe fondul pensionării apropiate a generației baby boomer, presiunile pe cheltuielile cu sănătatea, îngrijirea socială și pensii vor crește într-un ritm consistent, iar nevoia de creștere a taxelor devine evidentă.


Există deja un decalaj de vârstă imens între județe. Și nu suntem deloc departe de Japonia care are vârsta medie de 45,4 ani și pe care o considerăm una din cele mai îmbătrânite țări. Avem chiar două județe în care vârsta medie depășește media japonezilor de vârstă: Teleorman și Vâlcea. Și probabil că în următorii ani, vom avea mai multe asemenea județe.

  • Cele mai ”bătrâne” județe: Teleorman (vârsta medie e de 46,8 ani), Valcea (46,1 ani), Brăila (45 ani), Olt (44,7 ani), Hunedoara (44,5 ani), Mehedinți (44,5 ani), Buzău (44,5 ani) Caras-Severin (44 ani).
  • Cele mai tinere județe: Iași, Ilfov, Suceava și Bistrița Năsăud, cu vârsta medie a locuitorilor în jurul a 40 de ani.

Îmbătrânirea populației împinge autoritățile locale – ale căror venituri depind de încasările din taxele și impozitele locale – să gestioneze cu dificultate presiunea fiscală asupra contribuabililor. În județele foarte îmbătrânite cum e Teleormanul, nu prea poți crește taxele aplicate populației (majoritar pensionare) și ești nevoit să taxezi suplimentar puținele afaceri care au mai rezistat în zonă.

Peste jumătate din județe îmbătrânesc cu o viteză mai mare decât media pe țară, iar centre universitare cum e Clujul suferă de ”îmbătrânire”- vârsta medie urcând de la puțin peste 35 de ani în urmă cu șase cicluri electorale, la aproape 42 de ani.

Zonele mai bogate au o rată a decesului mai mică și tind să atragă lucrătorii mai tineri din alte județe, ”întinerindu-și” astfel populația. Un fenomen similar are loc și în zonele mai paupere, dar acolo cauzele nu sunt de ”import” de forță de muncă tânără, ci e bazat pe natalitatea ridicată.


Conform INS, Bucureștiul și județul Hunedoara sunt singurele zone din țară în care pensia medie a trecut de 400 de euro anul trecut.

Capitala și Hunedoara concentrează circa 13% din totalul pensionarilor din România. Cele mai mici pensii au fost anul trecut în județele Botoșani, Giurgiu și Vrancea – sub 1.300 de lei (circa 260 de euro).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: