La obiect

Situația financiară la care se așteaptă economiștii și bancherii pe final de an

Amploarea dezechilibrării indicatorilor critici ai economiei pe 2019 creşte cu siguranţă, iar incertitudinea contextului politic îi îndeamnă la prudență pe economiști, pentru că sporeşte dificultatea… Mai mult

31.10.2019

La obiect

România, alături de Germania: în topul UE al orașelor cu cei mai puțini tineri

Potrivit Eurostat, aproape două treimi dintre orașele europene cu cei mai puțini tineri se află în România și Germania. Indicatorul utilizat este rata de dependență… Mai mult

30.10.2019

Chestiunea

Viitorul forței de muncă: Durata de muncă așteptată în România – sub nivelul din anul 2000

Durata de muncă în România s-a redus cu doi ani și jumătate în perioada 2000 – 2018, potrivit datelor publicate de Eurostat. Mai mult, raportul… Mai mult

30.10.2019

La obiect

Câte ore muncesc profesorii din UE și din România: Noile măsuri din educație și compensațiile pentru profesori

Profesorii cu o vechime de cel puțin 30 de ani ar putea primi la pensionare șase salarii medii brute, adică aproape 30.000 de lei, conform… Mai mult

28.10.2019

Cronicile

Cehia va insista pentru interzicerea standardelor duble la alimente, la reuniunea miniștrilor agriculturii din UE

de Vladimir Ionescu 12.7.2017

Cehia a identificat noi alimente care dețin ingrediente de calitate inferioară celor din produsele similare comercializate în statele occidentale ale UE și va prezenta toate testele efectuate la o reniune de săptămâna viitoare a miniștrilor pentru agricultură din blocul comunitar.

Țările din Grupul Vișegrad 4, căruia li s-a alăturat și Bulgaria, sunt decise să-și intensifice presiunile, pentru a impune la nivelul Uniunii interdicții privind standardele duble la alimente.

Ministrul ceh al Agriculturii, Marian Jurecka, a declarat marți că testele efectuate de instituția pe care o conduce și Universitatea de Chimie și Tehnologie au arătat că produsele vândute în supermarketurile din Cehia aveau o cantitate mai mică de ingredientele principale, comparativ cu aceleași produse comercializate în Germania.

Printre exemplele oferite se numără batoanele de pește sau unele dintre conservele de carne fabricate de compania daneză Tulip.

Un purtător de cuvânt al firmei a recunoscut că este vorba de rețete diferite, pentru același produs, dar a menționat că producătorul ia în considerare preferințele culinare diferite, cererea pieții și prețul.

Cehia a testat până acum 21 de produse, majoritatea alimentare (inclusiv ciocolată, alimente congelate sau la conserve), dar și detergenți de rufe.

Aceste probe au fost comparate cu produsele din Germania și s-a constatat că doar trei au același conținut precum cele din țara vecină.

Alimentele din Cehia sunt, în medie, cu 25 de procente mai ieftine decât cele din Germania, reflectând mâna de lucru mai ieftină, dar și standardele de viață mai scăzute.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 12.7.2017

Lăsați un comentariu


Europa

Stare de urgență la Veneția – Guvernul va oferi ajutoare locuitorilor și va accelera finalizarea proiectului MOSE

Iulian Soare

Premierul italian, Giuseppe Conte a anunţat în Consiliul de miniştri de joi că a fost declarată starea de urgenţă şi au fost aprobate primele ajutoare… Mai mult

Europa

Rezoluție PE: Polonia, somată să respingă proiectul ce prevede închisoare pentru profesorii care predau educație sexuală

Iulian Soare

Parlamentarii europeni și-au exprimat joi, într-o rezoluție adoptată cu 471 de voturi pentru și 128 împotriva, îngrijorarea față de intenția Varșoviei de a-i pedepsi penal… Mai mult

Stiri

Consiliul General al Capitalei a aprobat delegarea activității RADET către Termoenergetica

Vladimir Ionescu

Consiliul General Bucureşti a aprobat, joi, proiectul care prevede delegarea activităţii de termoficare către compania energetică municipală Termoenergetica de la regia RADET, intrată în faliment.… Mai mult

Stiri

Întrevedere Cătălin Predoiu – Hans Klemm: Ministrul dorește expertiză americană pentru recuperarea prejudiciilor din dosare

Vladimir Ionescu

Refacerea legilor justiţiei şi finalizarea codurilor penale sunt obiective esenţiale în perioada care urmează, a fost concluzia întâlnirii pe care ministrul Cătălin Predoiu a avut-o… Mai mult

Stiri

Alegeri prezidențiale, rezultate finale turul I: Iohannis – 37,82%, Dăncilă – 22,26%, Barna – 15,02%

Vladimir Ionescu

Biroul Electoral Central a anunţat rezultatele finale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale, iar după numărătoarea tuturor voturilor, clasamentul este: Klaus Iohannis – 37,82% (3.485.292… Mai mult

Stiri

Chișinău / Guvernul socialist al președintelui Dodon a obținut votul Parlamentului

Iulian Soare

Noul guvern al Republicii Moldova a fost votat joi în Parlament cu 62 de voturi, Partidul Socialist (PSRM) fiind ajutat de Partidul Democrat (PD), la… Mai mult

Stiri

Ministerul Finanţelor va fi reorganizat, va avea economist şef

Vladimir Ionescu

Ministerul Finanţelor (MFP)  va fi reorganizat, iar reorganizarea va include înființarea unui „department de economist şef”, a anunţat joi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu. „Va exista… Mai mult