sâmbătă

20 aprilie, 2024

10 octombrie, 2021

Coaliţia cehă de centru-dreapta ”Împreună” a câştigat sâmbătă la limită alegerile parlamentare, în defavoarea premierului populist, miliardarul Andrej Babis (foto).

După numărarea a peste 99,9% din voturi, alianţa Împreună compusă din Partidul Democratic Civic, de dreapta, TOP 09 (centru-dreapta) şi Uniunea Creştin-Democrată (centru), a obţinut 27,78% din voturi, asigurându-şi 72 de locuri.

Ea a devansat mişcarea populistă ANO condusă de Andrej Babis, care, cu 27,14% din voturi, primeşte 71 de mandate.


”Împreună”, al cărei lider s-a poziţionat imediat pentru a forma viitorul guvern, ar dispune de o majoritate de 108 locuri în parlament (din totalul de 200) dacă formează o coaliţie mai largă cu Partidului Piraţilor (antisistem) şi cu mişcarea centristă a Primarilor şi Independenţilor (STAN).

„Se pare că cele două coaliţii democratice vor reuşi să obţină majoritatea parlamentară, ceea ce înseamnă foarte probabil că Babis va trebui să plece”, a declarat Otto Eibl, directorul departamentului de ştiinţe politice de la Universitatea Masaryk din Brno.

Prezenţa la vot a fost de peste 65%, comparativ cu 60,84% la precedentele alegeri legislative din 2017.

Comuniștii ies din Parlament, intră extrema dreaptă

Un al patrulea partid va fi reprezentat în parlament, mişcarea de extremă-dreaptă şi anti-musulmană Libertate şi democraţie directă (SPD), condusă de antreprenorul Tomio Okamura, născut la Tokyo, care a obţinut aproape 10% din voturi şi ar putea conta pe 20 de deputaţi.


Cu un scor de 3,6%, comuniştii nu au trecut sâmbătă pragul de 5% şi vor fi excluşi din parlament pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial, scrie AFP, preluată de Agerpres.

„Este un lucru important, în cele din urmă!”, a comentat Alexandr Vondra, deputat în Parlamentul European, disident anticomunist în anii 1980.

„Dar este şi sfârşitul lui Andrej, ceea ce este şi mai important”, a adăugat Vondra, un colaborator apropiat al fostului preşedinte ceh Vaclav Havel.

Andrej Babis, 67 de ani, a făcut avere în domeniile agroalimentar, chimic şi media. El este acuzat de presupuse fraude cu subvenţii europene şi a provocat consternarea UE, care i-a reproşat un conflict de interese între rolurile său de om de afaceri şi cel de om politic.

Weekendul trecut, ancheta internaţională „Pandora Papers” a dezvăluit că el a utilizat bani din companiile sale offshore pentru a finanţa achiziţia de proprietăţi în sudul Franţei în 2009, printre care un castel. Babis a respins toate aceste acuzaţii, considerându-le drept o campanie de defăimare la adresa sa.

După cum a subliniat Otto Eibl, dezvăluirile „Pandora Papers” nu au cântărit în mod deosebit la vot: „Au existat atât de multe cazuri de corupţie încât mulţi alegători au devenit insensibili”, a spus el.

Andrej Babis se află în prezent în fruntea unui guvern minoritar alături de social-democraţi, susţinut tacit de Partidul Comunist care a condus fosta Cehoslovacie totalitară din 1948 până în 1989.

Constituţional, este prerogativa preşedintelui pro-rus Milos Zeman să numească noul premier. Înainte de scrutin, el a lăsat să se înţeleagă că îl va alege pe Babis, fostul său aliat.

Bolnav, şeful statului a fost obligat să voteze de acasă, dar anturajul său a indicat sâmbătă că el se va întâlni cu Babis pentru discuţii duminică dimineaţă.

„Vom vedea ce va spune preşedintele”, a declarat Babis. „Sunt manager, locul meu este în guvern”, a insistat el în faţa jurnaliştilor.

Dar preşedintele alianţei Împreună, Petr Fiala, a declarat la rândul său, în aplauzele susţinătorilor, că mandatul său de a forma următorul guvern este „puternic”. Şeful statului „va trebui să ţină cont de acest lucru”, a insistat el.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: