Acum zece ani, la 1 iulie 2005, moneda naţională a României a fost denominată. 10.000 de lei ”vechi” au devenit 1 leu nou astfel încât au fost tăiate patru zerouri la prețuri și salarii. Milionul de lei vechi a devenit suta de lei noi ( RON – abrevierea de la ROmanian New ) și ne-am aliniat cu valorile nominale ale mărfurilor și serviciilor la practica europeană.

Reamintim că salariul mediu era de atunci de 730 lei net față de 1.857 lei în aprilie 2015 (cea mai recentă valoare), adică între timp a crescut cam de două ori și jumătate. În schimb, prețurile au avansat în acest interval cu ceva mai puțin de 60%, în condițiile în care inflația pe o lună de atunci era de aproximativ 1%, similară cu inflația pe un an de acum.

Interesant de reținut, cursul euro a avansat în același interval de zece ani iulie 2005 – iulie 2015 numai cu circa 25%, de la 3,60 lei pe data de 4 iulie 2005 la 4,47 lei/euro pe 1 iulie 2015. Relația 150% creștere de salarii – 60% creștere de prețuri – 25% creștere de curs de schimb a fost esențială pentru îmbunătățirea nivelului de trai.

Acest nivel de trai a urcat de la 35% din media UE atunci, când nivelul PIB-ului era de 80 miliarde euro, până la 55% din media UE (valoare pentru anul 2014, când PIB-ul preliminat a urcat la 150 miliarde euro).Practic, am început să utilizăm valori ale prețurilor similare cu cele din Occident, în condițiile în care aceste prețuri erau în realitate cam 47% față de cele din cele vest.

Din perspectivă strict numerică, părea atunci că avem venituri mai mici la prețuri uzuale. Acum, când ne-am mai apropiat cu valorile nominale de veniturile din țările dezvoltate (vezi recenta majorare a salariului minim brut la 1.050 lei și indexarea la 1.200 lei prevăzută pentru anul viitor) pare că avem salarii de valori normale dar prețurile sunt cam mari.

Această evoluție subtilă în plan psihologic a ajutat la procesul de deflație și a fost, posibil, unul dintre argumentele pentru tăierea a patru zerouri în loc de trei. Ce a reușit mai puțin este reintegrarea în conștiința publică a diviziunii leului, banul, care era utilizat frecvent în anii 70 și a ieșit, practic, din vocabular în ultima perioadă.

Astfel, în mod frecvent se utilizează exprimări de tipul 1 virgulă 9 lei în loc de 1 leu și 90 de bani iar moneda de 1 bani în sine a devenit o raritate, pe considerentul că are o valoare prea redusă și nu merită făcut efortul de a o utiliza în efectuarea plăților. În practică, moneda cea mai mică care a mai rămas în uz este, în marea majoritate a cazurilor, cea de zece bani.

Nici denumirea monedei naționale, leul, nu a scăpat de inovații, multe persoane utilizând termenul de ”roni” în loc de lei. Absurditatea este evidentă, dacă de gândim că, pe același tip de raționament, polonezii ar putea să folosească termenul de ”pâlni” în loc de zloți, eventual ungurii ”hufi” în loc de forinți.

În fine, dar nu în ultimul rând, se poate observa cum denominarea a produs și o ”dedublare monetară”. La un deceniu de la denominare, unii ( care au utilizat frecvent, pe vremuri bancnota de 25 de lei ) încasează declarativ venituri în sute de lei dar efectuează plăți de ”milioane” de lei la curent electric, întreținere sau medicamente.

Din perspectiva evoluțiilor în timp ale nivelului de trai, a cupiurilor utilizate și a intenției de trecere la euro, ar fi cazul să se introducă bancnota de 20 de lei (preferabil cu o figură feminină – regina Maria ar fi o variantă plauzibilă – în cadrul graficii). Ea ar fi similară din punct de vedere al valorii cu cea mai mică bancnotă din Zona Euro, cea de 5 euro și corespunde cu valoarea uzuală a majorității micilor tranzacții, pe modelul hârtiei de 10 lei în 2005.

După cum, ar fi utilă și o monedă de 2 lei, echivalentul celei 50 de eurocenți, îndeosebi pentru aparatele de vending.

Refamiliarizarea cu monedele va fi, de altfel, una din problemele trecerii la euro, România fiind în prezent una dintre puținele țări în care se pot utiliza aproape numai bancnote și în care, fapt bizar pentru un european, se utilizează bancnote pentru a cumpăra un ziar sau o sticlă de apă.