9 februarie, 2021

Curtea Constituţională (CCR) a respins marţi, ca neîntemeiată, sesizarea Avocatului Poporului cu privire la constituirea completelor specializate de judecată. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

Comunicatul CCR:

Curtea Constituțională a constatat, în esență, că legiuitorul are competenţa atât de a înfiinţa el însuşi completuri specializate, cât şi de a acorda Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decizia constituirii completurilor specializate.


Astfel, spre deosebire de situaţia în care legea înfiinţează completuri specializate [a se vedea art.29 din Legea nr.78/2000], în ipoteza în care legea prevede doar posibilitatea înfiinţării unor completuri specializate, precum în cauza de faţă [art.19 alin.(3) din Legea nr.304/2004], decizia înfiinţării lor aparţine colegiului de conducere.

Totodată, Curtea a constatat că nu există nicio prevedere constituţională sau vreo exigenţă rezultată din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care să impună ca modalitatea de desemnare a membrilor completurilor să fie realizată în mod direct prin lege.

Dacă legea reglementează un anumit mod de desemnare a membrilor completurilor de judecată (spre exemplu, tragere la sorţi, în cazul Completurilor de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), colegiile de conducere ale instanţelor judecătoreşti nu pot stabili un alt mod de desemnare a acestora. În lipsa unei prevederi legale exprese care să reglementeze un anumit mod de desemnare a membrilor completurilor [art.29 alin.(1) teza întâi şi art.31 alin.(1) lit.c), respectiv art.52 alin.(1)], colegiile de conducere ale instanţelor judecătoreşti pot stabili ele însele modul de desemnare a acestora.

Judecătorii constituţionali au dezbătut sesizarea Avocatului Poporului asupra dispoziţiilor art.19 alin.(3), art. 29 alin.(1), art.31 alin.(1) lit.c) şi ale art.52 alin.(1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.


„Examinând prevederile legale invocate, care stabilesc atribuţia colegiilor de conducere (al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al celorlalte instanţe de judecată) de a reglementa compunerea completelor de judecată, prin raportare la considerentele Deciziilor nr.68512018 şi nr. 41712019 ale Curţii Constituţionale, constatăm că acestea contravin prevederilor art. 2l alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti, a art. 73 alin. (3) lit.l) teza a II-a şi art. 126 alin. ( I ) şi alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora ‘organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi”, respectiv ‘Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege’, iar, ‘Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică’, precum şi celor ale art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale”, se arată în sesizare.

Întrucât actul astfel adoptat este unul administrativ, conţinutul său nu poate viza aplicarea şi interpretarea legii de procedură. „Or, modul de desemnare a membrilor completelor ţine tocmai de aplicarea normelor procedurale. Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate prelua atribuţii jurisdicţionale din chiar sfera de competenţă primară a puterii judecătoreşti”, explică Avocatul Poporului.

Avocatul Adrian Toni Neacşu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, explica într-o postare pe Facebook, faptul că Avocatul Poporului cere Curţii Constituţionale să constate că textele din legea de organizare judiciară care permit colegiilor de conducere să stabilească arbitrar componenţa completelor colegiale, iar nu în mod aleatoriu, sunt neconstituţionale.

„În şedinţa de marţi, Curtea Constituţională discută sesizarea Avocatului Poporului din 2019 privind nelegalitatea constituirii completelor de judecată colegiale la ÎCCJ şi la toate celelalte instanţe. Mai exact, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată direct, Avocatul Poporului solicită CCR să constate că textele din legea de organizare judiciară care permit colegiilor de conducere să stabilească arbitrar componenţa completelor colegiale, iar nu în mod aleatoriu, sunt neconstituţionale. În acest dosar, am trimis şi eu în 26.11.2019 un Amicus Curiae în care susţin şi întăresc argumentele Avocatului Poporului în special în ce priveşte neconstituţionalitatea textului de lege care permite ÎCCJ să stabilească completele de judecată fără tragerea la sorţi, sau în orice altă modalitate aleatorie care nu înseamnă aşezarea cu mâna a judecătorilor care le compun”, a spus avocatul.

 

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: