duminică

4 decembrie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

16 februarie, 2022

Criza provocată de pandemia Covid19 a fost combătută la nivel mondial, în principal, prin tipărirea masivă de bani, distribuiți pe diverse canale populației, pentru a susține cererea în scădere și a evita o scădere puternică a cererii. Odată cu revenirea economică, masa de bani aflată circulație a dat posibilitatea creșterii rapide prețurilor, cu observația că alocările sociale majorate nu au putut fi retrase, deși ajustarea fiscală a deficitelor bugetare majorate TEMPORAR a devenit o necesitate.

Soluția adoptată, dincolo de o creștere treptată a dobânzilor de politică monetară pentru a reveni la normalitatea dobânzilor real pozitive (altminteri, achizițiile în rate, pe bază de împrumut s-ar putea face sub prețul de cumpărare „cu banii jos”) a fost aceea de taxare a „stocului” de avere acumulată și nu de majorare a impozitelor, care ar fi afectat „fluxul”, adică veniturile din activitatea curentă.

Soluție adoptată, desigur, din considerente social-politice, pentru a nu irita marea masă a populației deja obosită după ani de pandemie, dar și economice, pentru a păstra perspectivele de creștere economică, prin menținerea cererii. Un fel de a face o transfuzie masivă de sânge în organism, în condiții de accident. dar de a-l subția sau scoate ulterior excedentul, pentru a nu apare o hipertensiune arterială excesivă.


Problema este că această abordare a condus la următoarea situație: cine a economisit a avut de pierdut iar cine s-a împrumutat a avut de câștigat, ceea ce a condus la hazard moral. O perdea de fum a fost aruncată prin apelul la aspectul teoretic al inflației importate (de toate țările !?) prin energie și materii prime pe piața mondială. De fapt, furnizorii de energie s-au prins că banii neîncasați inițial pe fondul scăderii prețurilor în faza de început a pandemiei și cu potențial de devalorizare pot fi substanțial crescuți odată cu reluarea activității, peste ritmul oricărei devalorizări.

Situație, în fapt, convenabilă și din perspectiva bugetelor publice, unde veniturile vor fi mai ușor de atins în termeni nominali iar datoriile acumulate intempestiv mai lesne de rambursat. Nu îmtâmplător, semnalul inflației crescute a fost pe plan mondial de SUA (7,2% în ianuarie 2022, cea mai mare valoare de după februarie 1982) și în UE de Germania (cu 4,9% în ianuarie 2022, dar în scădere față de luna precedentă) tocmai pentru că sunt țări bogate care au avut de unde să acorde în pandemie sume importante pentru susținerea economiei.

În ce ne privește, conectați la acest scenariu mondial prin intermediul pieței unice, nu puteam decât să încercăm să menținem inflația la nivel rezonabil (6,7% la finele 2021, ceea ce ne plasa exact în linie cu valoarea de 5,3% consemnată în Germania, dacă ținem cont de deprecierea cu 1,4% a leului față de euro) și să fim ceva mai competitivi în condițiile creșterii costurilor de producție. Ceea ce nu s-a întâmplat, de unde a venit combinația între creșterea pe consum (în pierdere de viteză, pe măsură ce producția industrială a pierdut cadența cu majorarea veniturilor) și majorarea importantă a deficitelor externe spre valori tot mai greu de corectat.

Elocvent este soldul final de -7% pe 2021 al contului curent, majorat semnificativ peste prognoza majorată succesiv de la -4,6% în iarna 2021 (în cadrul unor date pe care s-a întocmit bugetul), spre -5,5% în estimarea de vară a CNSP și -6,3% în estimarea de toamnă a CNSP. Tot elocventă este diferența de circa 25 de puncte procentuale la nivelul indicelui prețurilor industriale. Circa 33% per total, dar 42% la intern și doar 17% pe filieră externă, cu observația că despărțirea valorilor pe intern și extern s-a produs în partea a doua a anului (în mai 2021 eram încă pe la 10% și la intern și la extern) iar scăderea ritmului producției a coincis cu majorarea în ritm accelerat a prețurilor. Care se va prelungi neașteptat de mult în 2022.


Cu alte cuvinte, simplificat, inflația mare își are originea în manevrele financiare de piețele internaționale dar asta nu acoperă problemele de structură și competitivitatea producției interne. Multe produse din import venind la actualul curs de schimb cu un raport calitate/preț mai avantajos pentru consumatorii români decât cele din intern. Curs de schimb a cărui stabilitate a și păstrat presiunea pe producătorii interni pentru a nu crește și mai mult prețurile, în baza translării mecanice a costurilor majorate spre consumatori.

În acest context, cheia o reprezintă investițiile în tehnologie și organizarea mai bună a producției, simultan cu ajustarea ponderii excedentului brut de exploatare în PIB, aflat încă la valori altiminteri ridicate din perspectiva uzanțelor europene. Nu reducerea activității (cu corolarul disponibilizărilor) sau afectarea veniturilor angajaților (din care trebuie suportate apoi fiscal și pensiile actuale și, indirect, pensiile viitoare).

Până și o minimă rentabilitate, fără cerere nu se poate iar lupta pentru revenirea economică ar trebui mutată spre (re)ocuparea pieței interne la cât mai multe produse, pe bază de preț rezonabil la o calitate bună (de altfel rețeta care a adus, până la un punct, succesul Dacia). De unde am avea și temperarea inflației, și creștere economică, și bunăstare sustenabilă la nivel individual.

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Portul Constanța are a doua cea mai mare creștere a cantității de mărfuri transferate în 2021, plus 26% față de anul pandemiei 2020, după cea a portului belgian

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: