Cauzalitatea este un fenomen care leaga doua evenimente. Un prim eveniment, cauza, ce declanseaza un al doilea eveniment (conectat in timp si spatiu de cauza), numit efect. Cauzalitatea se poate aplica in mai toate activitatile umane existente, de la cele istorice si pana la cele sociale, trecand prin toate domenile stiintifice, economice si politice. Din punct de vedere filozofic, cultura occidentala este tributara definitiilor aristotelice ale “celor patru cauze.” Cultura orientala, in special cea sinica (include spatiul chinez, japonez si coreean), reuseste sa analizeze mult mai profund “cauzalitatea” si sa o sintetizeze in multe lucrari pe care noi le cunoastem superficial, fara sa le si intelegem suficent (cel mai bun exemplu ar fi “Arta razboiului” de Sun Tzu). Lucrarea cea mai cunoscuta si cea mai perfecta pentru a intelege cauzalitatea sinica este fara indoiala sutra (aforism) kako-genzai-inga-kyo, insemnand “cauza si efect in trecut si viitor”.
Unul dintrei cei mai mari diplomati ai secolului al XX-lea, Aba Eban (1915 – 2002) , considera ca diferenta dintre un politician si un om de stat consta in faptul ca omul de stat stie sa controleze efectele cauzate de situatiile politice in care este implicat. Continua acest domn afirmand ca diferenta intre un om de stat si un “mare” om de stat se constata in faptul ca “marele” om de stat stie sa si declanseze cauze care il servesc pe el si ii dezavantajeaza pe adversarii lui politici.
Suficient sa analizezi stirile interne ale unei singure saptamani ca sa poti sa-ti dai seama cat de slaba este clasa politica romaneasca si cat de departe este ea de definitiile enuntate mai sus. Dupa povestea “economatelor lui Boc” si promisiunile de revenire la salariile de dinaintea reducerilor din 2010 de saptamana trecuta, cum cred aceiasi politicieni ca vor reactiona cetatenii
dupa publicarea documentului numit “Strategia Fiscal-Bugetară pentru perioada 2012-2014”? Care ar putea fi efectul ambelor evenimente, pot specula eu fara frica de a gresi – neincredere. Acest guvern, la fel cu altele dinaintea lui, sporesc neincrederea dintre cetateni si clasa politica care ar trebui sa-i reprezinte.
Pe de alta parte – care ar fi efectele comportamentelor catatonice ale opozitiei, care nu reuseste sa fie suficient de coerenta si se multumeste cu un debit de injurii, adoptand un continuu comportament “ba pe-a mati’ ”. Aceasi neincredere?
Deficienta de incredere intre clasa politica si electorat este in primul rand generata de cauzalitate, fara pic de intelegere a efectelor devastatoare, care provin din lipsa de responsabilitate, care genereaza aceste efecte, care ar putea fi reduse daca verbalitatea insuportabila a factorilor numiti colectiv institutiile statului Roman.
Cum poate avea cineva incredere in Justitia Romana cand reformismul declarat inaintea procedurilor electorale la noul CSM de Horaţius Dumbravă si Vasilică Cristi Danileţ se transforma intr-un discurs la fel de reactionar ca cel al fostului CSM, poate mai demagog si mai dezinteresat de menirea si prestigiul institutiei.
Daca tot vorbim despre cauzalitate nu putem sa nu ne gandim si la reversul monedei. Acceptul pe care il au acesti politicieni si aceste institutii ale statului de la electorat reprezinta exact cauza care a produs aceasta bucla, din care este greu de iesit. Singurul factor care poate desfiinta aceasta bucla nefasta sunt exact acei membrii ai electoratului, care nu isi manifesta dreptul cetaenesc de a participa la procesul electoral – fie ei lenesi sau scarbiti – efectul este acelasi, perpetuarea neputintei si a ineficientei publice.
Pentru o mica concluzie m-as intoarce la cele patru cauze ale lui Aristotel, de fapt la cea finala, a “telos” – cauza care indica obiectivul. “Samanta va fi intotdeauna o planta, numai daca va avea conditiile sa creasca” (Physics II.9) . Problema la noi nu consta in lipsa de seminte si nici in lipsa necesitatii acestor plante, ci in lipsa constientizarii faptului ca in primul rand este necesar ca rasadul sa creasca. Rasadul nu creste de douazeci si unu de ani, nu are cum – atata timp cat va exista bucla dezinteresului institutional si prostia electoratului vom avea numai seminte si nici de cum plante. Seceta prieteni, seceta!
Bibliografie:
The Complete Works of Aristotle Vol. I. The Revised Oxford Translation, ed. Jonathan Barnes)
Urmărește-ne pe Google News
6 răspunsuri
Buna dimineata 🙂
Cauza si efectul = vectorul timpului.
Buna analiza si corecta valorizare in „politician”, „om de stat” si „mare om de stat”.
Dar:
sa nu uitam ca onor guvernul nu este uniform nici ca prostie nici ca ipocrizie, nici ca talharie si nici ca interese.
Uniforma este doar gargara servita bizonului electoral – intrucat noi (electorii) am copiat mental ideologii corect-politic, sau de dreapta, fara sa avem baza materiala si spirituala adecvata.
Vorba „a furat, dar a facut bine si pentru ceilalti” este cel mai parsiv mod de a-ti da singur cu o caramida in cap si deriva firesc din vorba „merge si asa”.
A „promite marea cu sarea” fara ca nimeni sa te ia in serios este o reteta de succes electoral pentru electoratul lui „las ca ne intelegem noi”.
La promisiunile pur ipocrite de economate si mariri de salarii, opozitia debila la minte a sarit mediatic la gatul puterii, nu pentru ipocrizia promisiunilor ci pentru ca le-a luat painea de la gura.
Toata campania lor e bazata nu pe „aceste promisiuni nu pot fi indeplinite” ci pe „ei nu pot/nu vor, Noi putem”. Ipocrizie la patrat, adevarul, realitatea (nu aia TV) nu au absolut nici un rol in acest joc.
Strategia publicata, este doar o alta fateta a minciunii, pentru ca din actantii politici actuali nu vad pe nici unul cu vointa si putirinta de a o urma.
Si nu ca doar noi ne dam seama de ipocrizia „guvernantilor”, ci chiar nimeni din nu asteapta „pe bune” ca cineva sa o puna in practica. Urmeaza un „las ca ne intelegem”.
DanSu salut 🙂
Marea problema este ca si electoratul care poate intelege nu reactioneaza corect (pasiv sau activ). Totul ramane la nivelul vorbelor si al intentiilor. Dupa cum bine sti, drumul spre iad este plin de intentii bune 🙁
Salut, Theophyle! Frumos articol, multe adevăruri triste!
În cei 21 de ani, prostia a fost cultivată din aceeași sămânță, cu grijă și premeditare. Emanată pentru perpetuarea speciei, sămânța și-a găsit stratul germinativ în prostie și în cercurile vicioase create anume pentru a dezvolta și întreține specia regenerată, clonată, imperturbabilă a emanaților. Au avut și vor mai avea soluții preventive pentru a face cât mai ineficientă intervenția alegătorilor în ciclul lor de fabricație, or, din acest motiv, prostia electoratului merită câteva circumstanțe atenuante, nu privită cu indulgență, dar măcar să i se dea o șansă în plus să se resoarbă mai alert. Eu cred în trezirea electoratului în timp, numai că ritmul sau rata de „absorbție” lasă într-adevăr de dorit, iar, din acest punct de vedere, antidotul se lovește sistematic de rezistența cercurilor vicioase amintite, susținute de aparența statului de drept. Masca statului de drept într-o justiție complice menține puterea mitomaniei politice.
Salut Mr. B. 🙂
Din nefericire am vazut impreuna evolutia lucrurilor in justitie si astazi vedem ca rezultatele nu pot fi altele cu oameni de genul mentionat in articol.
As spune ca exista o reteta care ii transforma pe toti baieteii astia aproape automat in acei „sandei” nenorociti de care vorbeam si scriam!
Ati plusat grabit, reflex, si inutil. Ar fi interesant de dezvoltat subiectul, fara prejudecati, doar analiza.
Electoratul este captiv. Nu are alternative de alegere. Clasa politica dispune deplin de mecanismele statului si cele politice. Un exemplu concludent este bizareria principiului „mandatul imperativ este nul”, aplicat pentru justificarea independentei de vointa populara dar total ignorat cand este vorba de disciplina de partid in votul in parlament.
Singura iesire ar fi modificarea substantiala a legislatiei – etica profesiei in politica – cu clarificarea relatiei intre mandatul de reprezentare si mandatul imperativ, si cum vointa politica pentru asa ceva nu exista, ramane iesirea unica a initiativei legislative populare. Dar nu poti fi realist daca ceri omului ocupat cu castigarea zilei de maine sa faca activism politic.
Asa ceva poti cere numai unui grup restrans, si cel mai bine ar fi daca nu ar fi implicat direct politic in sens obisnuit, sa fie numai activist al ideii politice. Si uite ca ajungem astfel la formatorii de opinie, in cazul cel mai simplu, ziaristi.
Da, concluzia logica este ca prostia apartine acelui segment care prin natura profesiei se potriveste cel mai bine formarii opiniei si promovarii unor initiative – in randul alegatorilor, in particular oamenii de presa.
Cu stima.