Confederația Națională Sindicală cartel Alfa face un apel către membrii săi și către toți cetățenii să se alăture manifestației anunțate pentru miercuri, în Piața Victoriei, pentru a cere Guvernului renunțarea la transferarea contribuțiilor la angajat.
De asemenea, Dumitru Costin, liderul Blocului Național, a lansat un apel asemănător pentru membrii confederației pe care o conduce.
„Reiterăm poziția CNS cartel Alfa de respingere a acestui proiect fiscal, poziție exprimată și de reprezentanții noștri în Comisiile de dialog social de la nivelul Prefecturilor. Cerem instituțiilor guvernamentale să pună la dispoziția publicului înregistrările de la aceste ședințe pentru o informare corectă. Transferul contribuțiilor sociale de la angajat la angajator reprezintă în fapt creșterea contribuțiilor angajaților, de la 32,5% (16,5% contribuții +16% impozit) – la 45% (35% contribuții și 10% impozit). Așa-zisa reducere fiscală este de fapt creșterea sarcinii fiscale a salariaților”, potrivit unui comunicat al organizației.
Confederația prezintă în comunicat și propriile calcule privind suma câștigată de de un salariat dacă suma corepsunzătoare contribuțiilor plătite acum de angajator intră în salariul brut, se reduce impozitul pe venit la 10%, iar totalul contribuțiilor, la 35%, plus 2,25% la contribuția de solidaritate a angajatorului – banii în plus câștigați de salariat, la net, ar fi de 2 lei:
Proiectul de modificare a Codului fiscal, care cuprinde și transferul contribuțiilor, urmează a fi adoptat prin OUG în ședința de meircuri a Guvernului. se va face prin ordonanță de urgență, în ședința de guvern de miercuri.
Protest în Piața Victoriei
În fața Guvernului va fi organiza miercuri, începând cu ora 14.00, un miting de protest față de OUG de modificare a Codului fiscal:
„8 noiembrie este Miercurea Neagră pentru economia României. Pentru a cârpi un buget pe care nu a fost în stare să îl gestioneze, Guvernul PSD-ALDE este capabil să distrugă economia liberă a României. Modificările Codului Fiscal, pe care Cabinetul Tudose intenționează să le adopte printr-un nou derapaj democratic (Ordonanță de Urgență), vor aduce haosul în planurile de afaceri și în salarizare. În acest fel, inconștiența guvernanților distruge orice șansă pentru o economie predictibilă și stabilă în România.
Începând cu ora 11:00, vom fi în Piața Victoriei pentru a opri această nouă OUG toxică. Facem apel la marile companii din România să susțină acest protest și să le dea câteva ore libere prin rotație angajaților, pentru a veni alături de noi. Să nu se lase intimidate de teoriile conspirației și să înțeleagă că este ultima șansă de a lupta împotriva unei ”Revoluții Fiscale” care le va pune în pericol business-ul”, se spune în anunțul organizatorilor mitingului anunțat pe Facebook.