2 noiembrie, 2017

Confederația cartel ALFA îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul dintre partenerii sociali – Guvern, pe de o parte, sindicate și patronate, de cealaltă parte.

Dacă măsurile anunțate recent vor intra în vigoare, avertizează sindicaliștii, ele vor avea consecinţe greu de estimat atât în plan social, dar şi economic.

Ei cer ca Executivul să renunțe la transferul contribuțiilor la angajat, mai ales că statul nu-i va putea obliga pe angajatori să crească brutul astfel încât salariații din mediul privat să nu ajungă la venituri nete mai mici.


Inițial, Cabinetul Mihai Tudose anunțase norme tranzitorii prin care firmele să fie obligate să includă contribuțiile plătite acum de angajator în brutul salariaților.

Deoarece măsura ar fi fost constituțională, s-a renunțat la o astfel de reglementare, premierul declarând la discuțiile cu sindicatele că se bazează pe promisiunea patronatelor că acest lucru se va face voluntar.

Bogdan Hossu, președintele cartel Alfa, spune că aceste promisiuni nu sunt o garanție.

Altfel de promisiuni ale premierului au mai existat și la reintroducerea supraaccizei, când Mihai Tudose asigura românii că a discutat cu indusria și carburantul nu se va scumpi. Realitatea de la pompă a fost alta.

Demisia ministrului Muncii


 cartel Alfa dorește, de asemenea, demiterea urgentă a ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, pe care o acuză de minciună și dezinformare și care a creat cea mai dăunătoare lege a salarizării.

Acuzațiile concrete, formulate de Bogdan Hossu, liderul confederației:

  • „Cu asemenea ministru al Muncii nu va fi restabilit în România respectul faţă de lucrători şi nici principiile muncii decente. Măsurile pe care le promovează acum, prin dezinformare şi minţind în toate datele pe care le prezintă public, prin dezinteresul pe care îl are faţă de lucrătorii din sectorul economic, prin gândirea feudală faţă de lucrători (oricum angajatorul face ce vrea în România cu lucrătorul) sunt împotriva lucrătorilor şi vor avea consecinţe grave, greu de estimat în amploarea lor, atât în plan social, dar şi economic”.
  • Legea salarizării nu numai că nu rezolvă problema inechităţii şi dezechilibrului în interiorul sistemului bugetar, ci o adânceşte, că a făcut promisiuni exagerate şi bazate „mai mult pe închipuiri” decât pe realităţi economice şi că este „incapabilă de a-şi asuma greşelile, preferând să sacrifice un întreg sistem social, punând în pericol construcţia socială europeană, creată cu mari eforturi în decenii de dialog social şi luptă pentru drepturi sociale”.
  • „Întreaga Europă discută despre Pilonul Social European şi măsurile necesare pentru a restabili dimensiunea socială, o distribuţie mai echitabilă a rezultatelor economice între capital şi lucrători, o piaţă a muncii corecte şi funcţionale şi sisteme de protecţie eficiente. În condiţiile în care în România se intregistrează cea mai mare inechitate de venituri şi aproape un sfert din lucrători (adică persoane care au un loc de muncă) intră în categoria săracilor, Guvernul merge înainte cu măsuri aiuritoare, nesusţinute de niciun segment al societăţii, care duc societatea în direcţia opusă: precarizarea şi împovărarea lucrătorilor, lipsirea lor de drepturi în faţa angajatorilor şi deteriorarea serviciilor publice”, mai spun liderii sindicali.

Transferul taxelor sociale de la angajator la angajat, întăresc „regimul sclavagist în România”

Sindicaliștii spun că sunt de acord să fie scutite de contribuţii anumite categorii sociale, dar în acest caz Guvernul are obligaţia să facă viramentele în bugetele fondurilor sociale din alte surse, aşa cum se întâmplă în prezent, prin reţinerea la sursă de către instituţiile plătitoare.

În propunerea de Cod fiscal, aceste transferuri nu sunt prevăzute, iar efectele vor fi: scăderea numărului de servicii publice gratuite, a numărului de medicamente compensate pentru toată lumea, deteriorarea şi mai accentuată a serviciilor publice, subminarea încrederii cetăţenilor în capacitatea statului de a gestiona securitatea socială, mai spun liderii CNS cartel Alfa.

Replica Ministrului Muncii – „Sindicaliştii să înveţe matematică”

„Cred că am explicat de o mie de ori că brutul devine cheltuiala totală a angajatorului, după cum ați văzut că se întâmplă prin hotărârea de guvern care este dată pentru salariul minim pe economie.

Pentru că brutul, conform programului de guvernare, trebuia să fie 1.550 de lei, dar este 1.900 de lei tocmai pentru că se transformă cheltuiala totală a angajatorului în noul brut. De altfel, vreau să vă spun că ieri am avut Consiliul Tripartit la care au participat toți liderii de confederații naționale și patronatele.

Domnul Hossu, cum face dumnealui de fiecare dată, interpretează vorbele noastre. Așa le-a interpretat ieri și pe cele ale reprezentaților patronatelor.

În momentul în care premierul i-a întrebat cu subiect și predicat, ca să nu mai fie niciun fel de discuție, pe reprezentanții patronatelor dacă au de gând să scadă salariile din mediul economic, toți au spus că nici gând de așa ceva. Cu atât mai mult cu cât prevederile noului Cod Fiscal aduc foarte multe facilități mediului de afaceri„, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: