vineri

19 aprilie, 2024

12 ianuarie, 2022

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a adoptat miercuri măsurile corespunzătoare intrării Capitalei în scenariul roșu, după ce incidența Covid-19 a urcat la 3,32 cazuri la 1.000 de locuitori. Vineri va fi comunicată lista grădinițelor și școlilor care trece în sistem online.

Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile pentru Bucureşti a fost, marţi, de 2,97 de cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când s-a înregistrat o valoare de 2,57 la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi că cel mult 55 de şcoli din Bucureşti ar putea trece în sistem online de săptămâna viitoare, întrucât rata de vaccinare a personalului din acele unități se situează sub 60%.


Potrivit unui ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății, în cazul localităților cu incidența de peste 3 la mie, școlile și grădinițele care au rată de vaccinare în rândul personalului de sub 60% trec la învățământ online.

Decizia va fi luată pe baza raportărilor din ziua de vineri, 14 ianuarie, pentru săptămâna care începe pe 17 ianuarie.

Principalele măsuri anti-Covid intrate în vigoare odată cu scenariul roșu:

  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  • Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă în aceleaşi condiţii.

Reamintim că obligativitatea purtării măştii de protecţie de tip medical cu trei pliuri sau FFP2 (N95), astfel încât să acopere nasul şi gura în toate spaţiile publice închise şi deschise, a intrat în vigoare de pe 8 ianuarie, pe întreg teritoriul României.


Sunt considerate neconforme măştile confecţionate din material textil şi/sau plastic.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: