vineri

29 martie, 2024

18 mai, 2021

Creșterea economică a României, de 2,8% în primul trimestru din 2021 față de cel anterior, este cea mai mare din Europa Centrală și de Est (ECE) și impune analiștilor să-și schimbe estimările de viitor.

„Redresarea României este cea mai avansată în regiune, cu PIB acum cu 0,8% peste nivelul său anterior pandemiei. Această performanță superioară pare să fi fost determinată de puterea sectorului construcțiilor și de impactul mai mic al restricțiilor mai puțin stricte în raport cu restul regiunii”, spune Capital Economics, într-un raport publicat marți.

(Citiți și: „Creștere economică de 2,8% în primul trimestru – date semnal INS”)


România și Ungaria au suportat „incredibil de bine agravarea focarelor de virus”, „mai bine decât așteptările care vizau mici contracții”, înregistrând creșteri de PIB de 2,8%, respectiv 1,9% în T1 / 2021, față de trimestrul anterior, spune raportul citat.

Datele privind Produsul intern brut (PIB) trimestrial pentru ECE au relevat „divergența performanțelor economiilor regiuniii pe fondul celui de al treilea val de virus. (…) Având în vedere că situațiile virale se îmbunătățesc acum, ne așteptăm ca redresarea regională să capete un nou ia ritm în următoarele trimestre”.

Impactul valurilor de virus reînnoite și a măsurilor mai stricte de izolare au avut o lovitură grea pentru economiile Cehiei și Slovaciei în primul trimestru; PIB-ul în ambele țări s-a contractat, cu 0,3% și 1,8% trimestrial respectiv.


Economia Poloniei a crescut mai modest cu 0,9% trimestrial, „dar aceasta mai mult a recuperat din declinul de 0,5%” din T4 / 2020.

În contrast cu România, Cehia a suferit cel mai grav val al coronavirusului, iar PIB-ul este cu 5% sub nivelul său anterior pandemiei, afectat și de criza de microcipuri, care a împiedicat  producția auto.

Relansarea României și Ungariei „schimbă artimetica” analiștilor

„Puterea recuperărilor din Ungaria și România în primul trimestru a schimbat semnificativ aritmetica creșterii PIB în 2021 în ansamblu și vom revizui previziunile noastre odată cu detaliiile privind contribuțiile la PIB ”, spune capital Economics.

Analiștii de la capital Economics, de obicei, zgârciți cu previziunile optimiste, spun acum că „există condiții pentru o redresare regională puternică în a doua jumătate a acestui an și până în 2022”.

Puterea piețelor forței de muncă și bilanțurile gospodăriilor „sunt de bun augur pentru o revigorare a cheltuielilor de consum, în timp ce redeschiderea altor economii europene ar trebui să susțină cererea externă. Intrările semnificative de fonduri din UE ar trebui să conducă la redresarea investițiilor”, conchide raportul citat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: