Capacitatea de procesare este redusă la punctele de control de frontieră de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, până duminică, pentru pregătirea organizațională a intrării aeriene în Schengen, începând cu 1 aprilie.
Porţile automate de control de frontieră (ABC – Automatic Border Control) de pe fluxul de plecări internaţionale au fost deja relocate pe fluxul de plecări non-Schengen, informează miercuri Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Totodată, pe fluxul de sosiri internaţionale se derulează lucrări de relocare a unor ghişee de frontieră.
„Toate aceste lucrări se efectuează în contextul aderării României la spaţiul Schengen (cu frontierele aeriene şi maritime) la data de 31 martie 2024; de la această dată vor fi supuşi controlului de frontieră doar pasagerii care călătoresc spre/dinspre un aeroport dintr-o ţară aflată în afara spaţiului Schengen, adică mai puţin de 30% din totalul pasagerilor care tranzitează aeroportul Henri Coandă”, se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, CN Aeroporturi Bucureşti şi Poliţia de Frontieră depun toate eforturile pentru a minimiza disconfortul pasagerilor în cele patru zile rămase până la aderarea la spaţiul Schengen, zile în care toţi pasagerii care călătoresc în/din afara ţării trebuie să se prezinte la controlul de frontieră.
****