Cu temperaturile din Europa de Vest care urmează să depășească 40 de grade Celsius săptămâna aceasta, Europa de Sud se luptă deja cu efectele căldurlor mai puternice de vară, despre care oamenii de știință spun că este rezultatul schimbărilor climatice.
Pe țărmurile Mării Mediterane, pompierii s-au luptat cu incendii, râurile au secat și mii de oameni au fost evacuați din casele lor. Până acum, peste 360 de persoane au murit din cauza căldurii în Spania și peste 650 în Portugalia.
Temperaturile – rezultatul unei zone de înaltă presiune care se mișcă lent și care aduce aer arzător din Africa de Nord – se așteaptă să crească săptămâna aceasta și să se deplaseze spre nord și spre est, către Franța, Germania, Belgia și Regatul Unit.
România este în primul rând afectată de secetă pedologică – nivelul de apă în pânza freatică este scăzut, lipsind precipitații la nivelurile optime încă din toamna anului trecut.
„Pentru anumite sectoare din agricultură, lucrurile arată deja rău. Pădurile sunt slăbite. Ar trebui să se întâmple aproape un miracol pentru ca anul acesta să fie bun”, a declarat pentru Politico Fred Hattermann, hidrolog la Institutul Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic din Germania.
Secetă pedologică în România
În prezent, seceta din România a afectat mai ales zona agricolă a Moldovei, Dobrogei și parțial a Munteniei și Olteniei.
ANAR a avertizat că „este nevoie să folosim rațional rezervele de apă pentru toate folosințele”, dar nu și pentru „ udatul grădinilor și umplerea unor bazine/piscine”, căci „ sistemele de alimentare cu apă potabilă au fost dimensionate fără folosință de irigațiiֲ”.
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a făcut un apel similar, la responsabilitate în utilizarea apei.
În acest moment, sunt afectate de secetă 115 localităţi din judeţele Botoşani, Galaţi, Bacău, Neamţ, Vrancea, Cluj şi Argeş
Seceta este una din cauzele pentru care producția de electricitate a hidrocentralelor României a scăzut cu 25 %, lună de lună în 2022 în primele 5 luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut și a ajuns la 6,31 miliarde kWh.
Debitul Dunării, care alimentează cea mai mare hidrocentrală a țării, a ajuns la mai puțin de jumătate din media multianuale a lunii iulie (2.500 mc/s față de 5.300 mc/s).
Săptămână de foc în Portugalia: un deces la fiecare 40 de minute
Aproape 250 de incendii au fost raportate la sfârșitul săptămânii trecute, vineri și sâmbătă, majoritatea la nord-est de Porto.
Duminică, guvernul a spus că temperaturile ar putea scădea cu până la 8 grade în zilele următoare. Scăderea nivelului de alertă va permite fermierilor să iasă în câmp să recolteze, dimineața și seara devreme.
Potrivit Reuters, ministerul portughez al sănătății a declarat sâmbătă seara că peste 650 de persoane au murit din cauza căldurii din săptămâna precedentă, cele mai multe decese având loc în rândul persoanelor în vârstă. Statistic, o persoană a murit la fiecare patruzeci de minute, între 7 și 13 iulie.
Lousã, localitate din centrul Portugaliei, a atins miercuri un record de 46,3 grade la umbră.
Guvernul a decretat cod roșu în 16 dintre cele 18 districte portugheze, cu peste o sută de municipalități cu risc maxim de incendii.
Spania – rezerva de apă, la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu
Aproximativ 30 de incendii separate fac ravagii în zone vaste ale Spaniei, iar temperaturile au urcat, zile la rând, la peste 40 de grade în câteva zone din țară.
Aproximativ 360 de persoane ar fi murit între 10 și 15 iulie din cauza căldurii extreme, a anunțat Institutul de sănătate publică.
Incendiile au distrus deja aproximativ 14.000 de hectare de teren în toată țara, în Andaluzia și Extremadura, în sud și vest, în regiunile centrale Castilla-La Mancha și Castilla y León și Murcia și Valencia, în est.
Pe lângă căldură, lipsa precipitațiilor afectează rezervoarele cu apă ale Spaniei, care se aflau miercuri la 44,4% din capacitatea lor totală, cel mai scăzut nivel din această perioadă din ultimul deceniu, spunt autoritățile.
Italia: 500 euro amendă pentru udatul curții sau pentru spălat mașina
În regiunea Piemont din nordul Italiei, peste 170 de municipalități au emis, sau intenționează să emită, ordonanțe privind consumul de apă. Apa se folosește acum strict alimentar, casnic și pentru îngrijirea sănătății.
Oricine este prins folosind apă pentru irigarea grădinilor publice sau private, udarea curților sau spălarea mașinii este amendat cu până la 500 de euro.
Guvernul Italiei a declarat stare de urgență în mare parte din nordul țării.
Sâmbătă, episcopul Enrico Solmi a ținut o liturghie pe malul râului Po, cel mai lung din Italia. Procesiunea s-a încheiat cu binecuvântarea apelor și cu o rugăciune pentru ploaie, care nu a mai căzut de mai bine de 200 de zile.
Franța: 14.000 de evacuați în departamentul Gironde
Peste 14.000 de persoane au fost evacuate din zonele din sud-vestul țării, în condițiile în care incendiile forestiere devastează departamentul Gironde.
Potrivit presei locale, trei incendii majore sunt încă active și aproape 11.000 de hectare de teren au ars până duminică.
Departamentul de meteorologie a pus 15 departamente în alertă roșie de caniculă din Bretania, pe coasta de vest a Franței.
Parlamentarul francez Melanie Vogel a scris pe Twitter că temperatura suprafeței solului a fost măsurată la 48 de grade în sudul Franței. „Nu este doar vară”, a scris ea, „este un iad și în curând va fi sfârșitul vieții umane dacă nu reacționăm la schimbările climatice.”
***