luni

29 aprilie, 2024

4 mai, 2022

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) prelungește campania „Curăţăm România” până la sfârșitul lui mai, scrie Agerpres.

La nivelul întregii ţări, s-au desfăşurat activităţi de ecologizare şi educare a tinerilor în spiritul dezvoltării unei atitudini responsabile, a respectului faţă de mediu şi faţă de comunitatea din care fac parte.

„Campania aceasta presupune în primul rând un efort menit să schimbe mentalităţi. Peste 500 de mii de kg de deşeuri abandonate au fost adunate în cele aproximativ 1.500 de acţiuni de ecologizare şi conştientizare la care au participat aproximativ 20 de mii de angajaţi ai instituţiilor aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMAP şi aproximativ 30 de mii de voluntari.

Au avut loc ‘dialoguri verzi’ cu aproximativ 5.000 de elevi şi cadre didactice implicate în ateliere, demonstraţii, discuţii, lecţii deschise pe diferite teme legate de problemele de mediu”, a declarat miercuri ministrul mediului, Tanczos Barna.

Până în acest moment, zeci de primării au realizat acţiuni în colaborare cu instituţiile ministerului fără să mai aştepte finanţarea de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi doar 191 de UAT-uri au depus dosare de finanţare a campaniei, în valoare totală de aproximativ 1,9 milioane lei.

„Să nu uităm că există, la nivel de judeţ, echipe de lucru coordonate de Instituţia Prefectului formate din reprezentanţi ai tuturor serviciilor deconcentrate ale MMAP, ai Consiliului Judeţean, ai Asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară (ADI), ai Inspectoratului Şcolar Judeţean care lucrează cu sprijinul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Încercaţi să colaboraţi şi să vă corelaţi activitatea astfel încât să maximizaţi efectul acţiunilor desfăşurate! Vă felicit pe toţi cei care aţi muncit cu seriozitate în această perioadă şi îmi exprim convingerea că până pe 31 mai vom tripla aceste cifre şi veţi reuşi să schimbaţi cu adevărat mentalitatea cetăţenilor din comunitatea din care faceţi parte”, a mai spus Tanczos Barna.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: