24 iunie, 2014

Deputaţii au votat marţi câteva modificări la Legea nr.51/2006 privind serviciile de utilităţi publice, modificări ce le permit primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene să facă parte din adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.

Proiectul de lege a fost depus anul trecut de şase parlamentari PSD: Ioan Axente, Dorel Covaci, Gheorghe Frăticiu, Florin Iordache, Marian Neacşu şi Gheorghe Roman.

Camera Deputatilor este cameră decizională, iar legea va intra în vigoare după promulgare. Şeful statului o poate trimite, o singură dată, la reexaminare.


Până în momentul de faţă, aproximativ 1.200 de primari şi preşedinţi de consilii judeţene au fost deja declaraţi incompatibili. Sute dintre ei se judecă în instanţă cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Dacă pierd procesele, ei îşi pierd mandatele.

Legea a fost votată marţi cu 215 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi 62 de abţineri. Au votat „pentru” parlamentarii din coaliţia de guvernământ, „împotrivă” – deputaţii PDL, şi s-au abţinut liberalii (13 dintre ei au votat alături de reprezentanţii Puterii).

Legea adoptată marţi introduce, la articolul 10, alineatul 8, următorul paragraf: „”Prin derogare de la prevederile art. 37 şi art. 92 din Legea 215/2001 republicată, statutul şi actul constitutiv ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice se aprobă prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ – teritoriale asociate şi se semnează, în numele şi pe seama acestora, de primarii unităţilor administrativ – teritoriale asociate şi/sau, după caz, de preşedinţii consiliilor judeţene, care sunt reprezentanţii de drept ai comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiei”.

Prin modificările făcute, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene scapă de o situaţie de incompatibilitate şi conflict de interese dinLegea 161 din 2003.


ANI depusese la Camera Deputaţilor un punct de vedere prin care recomanda respingerea legii, Guvernul şi Consiliul Legislativ au fost de acord cu iniţiativa celor şase parlamentari PSD.

Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice au fost înfiinţate pentru derularea proiectelor pe fonduri europene.

Fosta coaliţie de guvernământ, USL, a încercat să rezolve per ansamblu problema, în decembrie 2013, modificând Codul penal astfel încât aleşii să fie scoşi din categoria juridică a “funcţionarilor publici”. Ulterior, însă, Curtea Constituţională a declarat aceste intervenţii drept neconstituţionale, aşa încât edilii au rămas în continuare descoperiţi în faţa legii.

Ar fi scăpat de incompatibilitate nu doar aleşii locali, ci şi parlamentarii.

(DESCĂRCAŢI AICI PROIECTUL)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: