vineri

19 aprilie, 2024

4 ianuarie, 2016

poza burseBursele din China s-au prăbușit în prima ședință de tranzacționare din acest an. Principalii indici – cel al bursei de la Shanghai (Shanghai Composite Index) și CSI 300 (care reflectă evoluția celor mai importante 300 de acțiuni tranzacționate pe bursele din Shanghai și Shenzhen) – au pierdut circa 7%, ceea ce a dus la suspendarea vânzărilor de acțiuni, un mecanism automat declanșat în urma unor scăderi de peste 5%, potrivit Reuters.

Bursele europene au reacționat la evoluția din China, dar și la tensiunile din Orientul Mijlociu. Indexul FTSEurofirst 300 a pierdut 2,3%, Euro STOXX 50 – 2,5%, iar indicele DAX, al bursei din Germania – 3,4%.

Tranzacțiile din China au fost suspendate definitiv în jurul orei locale 13:34, după ce indexul CSI 300 a scăzut cu circa 7%, potrivit datelor compilate de Bloomberg. O suspendare anterioară, de 15 minute, când indexului scăzuse cu 5%, nu a reușit să oprească declinul, acțiunile continuând să scadă după redeschiderea sesiunii de tranzacționare.


A doua cea mai mare piață de capital din lume a început anul pe o traiectorie descendentă, după ce datele oficiale au arătat o nouă contracție a industriei, pentru a cincea lună consecutivă.

Un al motiv de neliniște în rândul investitorilor este posibila încheiere a interdicțiilor de tranzacționare a marilor acționari, ce ar urma să aibă loc la finele săptămânii. Pe 8 iulie, Comisia de reglementare a valorilor mobiliare din China a anunțat că investitorii care dețin peste 5% din acțiunile unei companii, precum și directorii și managementul companiilor, nu vor putea să vândă aceste participații pe o perioadă de șase luni.

Goldman Sachs estimează că interdicția a dus la blocarea de la tranzacționare a unor acțiuni în valoare de 185 de miliarde de dolari. Intenția reglementatorilor a fost de a stabiliza piețele de capital în fața unei ”plonjări nerezonabile” a prețurilor acțiunilor.

Decidenții politici din China, care au luat măsuri fără precedent pentru a sprijini prețul acțiunilor în timpul ieșirilor de capital din vară, încearcă să împiedice răsfrângerea volatilității piețelor asupra economiei reale, care ar urma să înregistreze cel mai scăzut ritm de creștere din 1990.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: