În trimestrul II 2013, veniturile totale ale unei gospodării din România au fost cu 2,2% mai mari în termeni reali decât în aceeași perioadă a anului precedent. Nivelul de trai exprimat prin cheltuielile efectuate a crescut cu numai 1,2%, deoarece cheltuielile s-au majorat într-o proporție mai mică decât veniturile.
Nominal, sporul a fost de 7,7% la venituri și doar 6,5% la cheltuieli, dar ajustarea cu inflația anuală medie de 5,33% înregistrată pe al doilea trimestru din 2013 a dat cifrele prezentate mai sus. Deși mic, avansul înregistrat reprezintă o evoluție notabilă, după ce în atât trimestrul patru de anul trecut cât și în primul trimestru din acest an s-a înregistrat o scădere de 3,7% a veniturilor ajustate cu inflația (adică a puterii de cumpărare) .
Reluarea trendului de creștere a puterii de cumpărare s-a manifestat concret în majorarea veniturilor pe persoană față de aceeași perioadă din anul anterior de la 833 lei la 897 lei la venituri și de la 749 lei la 803 lei de persoană pe partea de cheltuieli. De reținut, nu toate veniturile s-au regăsit efectiv în bani, deoarece metodologia statistică adaugă la veniturile bănești și pe cele în natură, evaluate în lei la prețurile la care ar fi trebuit cumpărate de pe piață.
În teorie, comportamentul social duce la o evoluție mai atenuată a cheltuielilor în raport cu veniturile. Atunci când veniturile scad, cheltuilile nu se diminuează și ele în aceeași măsură iar atunci când veniturile cresc cheltuilelile nu urmează fidel tendința de creștere. Este vorba despre o anumită inerție în comportament la diminuarea veniturilor și despre o reluare prudentă a consumului.
În practică, evoluția a fost net diferită pe categorii de gospodării.
Nivelul de trai consemnat prin intermediul veniturilor pe gospodărie a crescut aproape la fel în mediul urban și în mediul rural. Structura după statutul capului familiei arată, însă, o evoluție net diferențiată, cu pensionarii principali beneficiari ai creșterii puterii de cumpărare (+2,6%), urmați de salariați (+1,9%). Prin contrast, bunăstarea familiilor de agricultorilor a scăzut ușor (-0,3%) iar cea mai pronunțată scădere s-a vădit la famiile de șomeri (-1,3%).
Oarecum surprinzător, categoria care și-a sporit cheltuielile mai mult decât veniturile a fost cea a familiilor de pensionari. Totodată, Șomerii și agricultorii și-au redus cheltuielile pe persoană într-o măsură mai mare decât cea a diminuării veniturilor. Singurele care au urmat prescripția teoretică a inerției cheltuielilor în raport cu veniturile au fost familiile de salariați (+1,5% pe cheltuieli la o creștere de 1,9% a veniturilor).
De remarcat și comportamentul net diferit între mediul urban și mediul rural. Deși veniturile au avut o creștere similară, ba chiar ceva mai mare în rural, sporul de cheltuieli a fost de aproape trei ori mai mare în urban. Ceea ce, per total, sugerează o creștere a cererii localizată la pensionarii din mediul urban și la salariați, atenuată de problemele cu care se confruntă agricultorii și, mai ales, șomerii.
Cât contribuie bunăstarea internă la creșterea economică
Mai mult, creșterea parțială și localizată a puterii de cumpărare s-a făcut de-abia în trimestrul al doilea, ceea ce explică rezultatele anunțate referitor la creșterea PIB pe primul semestru din 2013. De-abia la recalcularea în varianta provizorie 2 a apărut o foarte firavă contribuție a consumului intern ( populație și administrație publică) la creșterea PIB, respectiv de 0,1% ( în primă estimare, varianta provizorie 1, era exact 0%).
Dacă alăturăm contribuția categoriilor de cheltuieli la evoluția PIB în 2012 la cea pe primul semestru din 2013, cele mai recente date furnizate de INS sugerează un contrast puternic.
Creșterea economică pe 2012, atâta cât a fost, a fost generată de cererea sporită din partea populației și administrației publice, dar, mai ales, de evoluția pozitivă a formării de capital fix, de natură să pună bazele unei creșteri economice viitoare pe termen mediu.
În schimb, exportul net a avut în 2012 o contribuție negativă destul de însemnată la creșterea economică, de natură să anuleze efectul cererii sporite din partea gospodăriilor populației (ambele au venit cu o influență de 0,8%, dar de semne opuse) .
Ceea ce nu a mai fost cazul în 2013. Când exportul net a ”dus în spate” aproape exclusiv avansul economiei.
Din păcate, formarea de capital fix a intrat destul de mult în teritoriul negativ, ceea ce nu e bine pentru tentativa de revenire la o creștere economică robustă, care să ne permită o reducere a decalajelor de dezvoltare față de Occident. Mai mult, variația stocurilor indică o producție fără contrapartidă în cererea din 2012, care a trebuit absorbită în 2013 și a frânat avansul PIB.
Una peste alta, ideală ar fi o creștere a veniturilor de natură să dea încredere populației pentru consum, dar un consum realizat prepoderent dintr-o producție internă sporită. Simultan, ar trebui păstrat cât mai mult din influența puternic pozitivă a exporturilor și limitată cea probabil negativă a importurilor din prima parte a anului, la care să se adauge ieșirea din teritoriul negativ a formării de capital fix.
