miercuri

17 iulie, 2024

8 martie, 2022

După Germania şi Ţările de Jos, și Bulgaria s-a declarat reticentă faţă de interzicerea importurilor de combustibili fosili din Rusia, scrie AFP citată de Agerpres.

”Susţinem pe deplin sancţiunile existente, dar nu ne putem permite să oprim importurile de petrol şi gaz”, a declarat marți premierul Kiril Petkov (foto), în Parlamentul Bulgariei.

Dacă Uniunea Europeană ar trebui să se pronunţe pentru un embargo, ”ne-am găsi în mare dificultate”, a avertizat Kiril Petkov.

Bulgaria primeşte 77% din necesarul de gaz de la gigantul rus Gazprom, prin gazoductul Turkstream.

Bulgaria, apropiată în mod tradiţional de Moscova, a început recent să-şi diversifice sursele de aprovizionare cu energie şi primeşte gaz azer din Marea Caspică de la începutul anului trecut. Dar lucrările de construcţie la un nou gazoduct au fost amânate, iar livrările rămân minime şi trec printr-o altă instalaţie.

Gigantul petrolier rus Lukoil deţine o rafinărie importantă pe teritoriul Bulgariei, cea mai mare din Balcani. Singura centrală nucleară din Bulgaria are reactoare ruseşti şi depinde de combustibilul rus.

Bulgaria trebuie să facă din diversificarea sa energetică ”prioritatea numărul 1”, dar va dura ani de zile şi, între timp, ”suntem foarte dependenţi” de Moscova, a subliniat premierul Kiril Petkov.

Cancelarul german Olaf Scholz şi-a exprimat de asemenea dezacordul faţă de un eventual embargo, considerând că aprovizionarea Europei ”nu poate fi asigurată altfel pentru moment”.

Premierul olandez Mark Rutte a susţinut, la rândul său, că transformarea sectorului energetic ”ar lua timp”, avertizând asupra unor ”riscuri ce nu pot fi gestionate” pentru economiile europene.

SUA, mai puţin dependente de hidrocarburile ruseşti decât Europa, fac presiune asupra partenerilor europeni să impună sancţiuni împotriva sectorului energetic rus care ar lovi puternic veniturile Rusiei, sperând să determine astfel Moscova să cedeze şi să-şi înceteze invazia în Ucraina.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: