19 mai, 2020

Bulgaria, Grecia și Serbia își redeschid granițele comune, pentru cetățenii din aceste țări, începând cu 1 iunie.

România a fost invitată să participe la această înțelegere, însă autoritățile de la București nu au luat încă o decizie, potrivit premierului bulgar, Boyko Borisov.

Cele trei țări aplică deja o formulă de deschidere regională a frontierelor, precum în statele baltice, primele care au adoptat o asemenea soluție.


„De la 1 iunie, ridicăm carantina pentru cei care călătoresc în scop de afaceri, personal sau alte scopuri. Aceeași decizie a luat-o și Serbia. România încă nu s-a decis, încă se discută acolo”, a declarat premierul Boyko Borissov, citat de Novinite, agenție preluată de Agerpres.

Cetățenii celor trei state pot intra în celelalte două partenere fără a fi obligați să stea în carantină. Ei vor prezenta declarații pe proprie răspundere ce atestă că nu au fost carantinați, că sunt familiarizați cu situația din țara în care călătoresc și își asumă pe deplin riscul călătoriei.

Măsura are rolul de a redeschide turismul din cele trei state.

În toate cele trei state, turismul este o sursă importantă de venituri bugetare, spre deosebire de România, unde deficitul de cont curent al domeniului s-a ridicat la 1.035 milioane de euro, în primele 7 luni ale anului 2019 (+36% față de aceeași perioadă din 2018), potrivit datelor BNR.


Conform unui sondaj prezentat marți, 87% din români doresc să călătorească în propria țară. Guvernul a anunțat că termenul de folosire a voucherelor de vacanță de anul acesta vor fi prelungit până în mai 2021.

Comunicatul Guvernului român despre videoconferința celor patru premieri:

Prim-ministrul României, domnul Ludovic Orban, a participat, la 19 mai 2020, la o reuniune informală, în format cvadrilateral Bulgaria-Grecia-România-Serbia, alături de Prim-miniștrii bulgar și grec și, respectiv, de Președintele Serbiei.

Reuniunea, organizată în sistem video-conferință, la inițiativa părții bulgare, s-a constituit într-un exercițiu de consultare în perspectiva unor posibile viitoare măsuri de relaxare, de o manieră coordonată, a restricțiilor de circulație, în scop de afaceri, umanitar, familial, respectiv turistic, între cele patru state.

Prim-ministrul român a informat în legătură cu dezbaterea în curs, din Parlamentul României, referitor la legislația cu privire la instituirea stării de alertă.

S-a convenit, astfel, menținerea unui contact strâns între cei patru lideri, fiind evocată, de asemenea, de către partea bulgară, intenția de organizare a unei reuniuni formale, la nivel cvadrilateral, în viitorul apropiat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: