31 ianuarie, 2017

Rumen Radev și Jean Claude Junker la conferința-surpriză

Guvernul provizoriu al Bulgariei nu își va asuma nominalizarea unui comisar care să o înlocuiască pe Kristalina Georgieva.

Poziția în executivul european ce revine Bulgariei va fi în consecință vacantă până în mai 2017, cel puțin, anunță EurActiv.

Confirmarea a venit luni, în cadrul unei conferințe de presă comune susținute de președintele Bulgariei, Rumen Radev, și de președintele CE, Jean Claude Junker, organizată după prima întrevedere a celor doi oficiali.


Rumen Radev, fost ofițer comandant de aviație, a fost ales președinte al Bulgariei în noiembrie 2016, în ianuarie numind un guvern provizoriu a cărui principală misiune constă în organizarea alegerilor parlamentare, stabilite pentru 26 martie.

Media acreditate la Bruxelles și bulgare au aflat de organizarea conferinței de presă de luni cu 6 minute înainte de începerea acesteia, ca urmare numai jurnaliștii acreditați pe lângă Administrația Prezidențială de la Sofia au putut participa.

Evenimentul nu a fost anunțat din timp, scrie EurActiv, din cauză că președintele Jean Claude Junker a vrut să evite întrebările legate de poziția instituției pe care o conduce față de ordinul executiv semnat de președintele Donald Trump ce interzice intrarea în SUA a cetățenilor musulmani.

Mina Andreeva, adjunct al purtătorului de cuvânt al Comisiei, a anunțat la debutul conferinței că cei doi președinți vor răspunde la 2 întrebări.


Prima, lansată de corespondentul la Bruxelles al postului național de radio aflat ”întâmplător” la sediul Administrației Prezidențiale, a fost referitoare la stadiul nominalizării unui nou comisar bulgar.

Președintele Radev a afirmat că situația a fost discutată în cadrul întrevederii cu președintele Junker, fiind exprimată poziția că, în situația în care guvernul provizoriu ar înainta Comisiei o nominalizare, atunci acesta ar trebui să își asume ”toate consecințele ce decurg din campania electorală”. Plecând de la această premisă, președintele Bulgariei consideră că nominalizarea trebuie făcută de guvernul care va rezulta după alegeri.

”Îi mulțumesc președintelui Junker că înțelege perfect situația în care ne aflăm și că este dispus să aștepte. Știu cât de important este să avem un reprezentant bulgar în Comisie, dar îi mulțumesc președintelui pentru înțelegere și pentru flexibilitate”, a afirmat Rumen Radev.

Nominalizarea unui comisar bulgar de către guvernul provizoriu ar avea toate șansele să fie percepută drept o mișcare politică partizană, care excede cadrul constituțional bulgar ce oferă unui guvern provizoriu numai misiunea de a pregăti scrutinul parlamentar.

”Sunt de acord. Ar trebui să avem o nominalizare în mai, să spunem”, a confirmat Jean Claude Junker că înțelege dorința de amânare a deciziei după consumarea alegerilor parlamentare din Bulgaria.

Analiștii bulgari sunt convinși că rezultatul alegerilor nu va facilita procesul de formare a unei coaliții de guvernare- socialiștii și centru-dreapta, adversari tradiționali, au procente aproape identice în sondaje, la relativ mare distanță de restul competitorilor politici. Dificultatea negocierilor pentru asumarea guvernării ar putea amâna formarea guvernului până în iunie 2017.

Președintele Junker și-a mai exprimat speranța că Bulgaria va nominaliza o femeie pentru această poziție vacantă- ”Deja avem mulți bărbați buni”, afirmă Jean Claude Junker.

Dacă Bulgaria va înainta o propunere în mai, atunci s-ar stabili un record al duratei vacanței unei poziții de Comisar european. Comisarul bulgar a părăsit executivul european pentru un post la Banca Mondială în data de 31 decembrie. EurActiv scrie că, din cauza aceasta, Bulgaria nu a primit oficial raportul MCV din cauză că nu a existat un comisar bulgar căruia să i se înmâneze acest document.

Fostul guvern Borisov ar fi putut să facă această nominalizare, dar a evitat decizia pentru ca principalul partid  care a susținut guvernarea să nu fie atacat pe această temă în campania electorală.

EurActiv l-a întrebat pe Jean Claude Junker de ce insistă ca Bulgaria să nominalizeze o femeie în condițiile în care acest stat este singurul din UE 28 care nu a promovat niciodată un bărbat în executivul european. ”Trebuie să vă urmați tradiția”, a fost replica lui Junker.

EurActiv a mai întrebat dacă în cadrul discuțiilor a fost atins și subiectul sancțiunilor împotriva Rusiei. Junker a afirmat că subiectul ”a fost atins în trecere” și nu au existat divergențe de opinie. ”UE a adoptat deciziile sale, decizii valabile în continuare, iar când vom fi nevoiți să revenim asupra lor, o vom face. Acum însă nu este momentul pentru o schimbare”, a precizat Jean Claude Junker.

Rumen Radev a spus că nu are nimic de adăugat la precizările președintelui Comisiei.

Bulgaria va prelua președinția rotativă a Consiliului UE la 1 ianuarie 2018.

Vicepreședinte al Comisiei Europene, Kristalina Georgieva și-a dat demisia la sfârșitul lunii octombrie pentru a lucra pentru Banca Mondială. Atribuțiile de Comisar pentru Buget au fost transmise comisarului german  Günther Oettinger, care a mai înlocuit-o pe Georgieva în septembrie 2016, când aceasta a candidat, fără succes, pentru poziția de secretar general ONU.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: