3 octombrie, 2019

Intrat în ultimul trimestru al anului 2019, Guvernul României ar trebui să depună eforturi deosebite pentru a respecta angajamentul de 2% cheltuieli anuale pentru Apărare asumat în fața NATO.

Bugetul Apărării în 2019 este de 18, 2 miliarde lei, cu posibilitatea încheierii de credite de angajament până la concuremța sumei de 30,3 miliarde lei. Până la data de 31 august, MapN a cheltuit jumătate din bugetul alocat, însă plata facturilor de achiziție tehnică militară are o valoare totală de numai 2,4 miliarde lei- cam 10% din cei 2% alocați teoretic Apărării.

Potrivit estimărilor NATO, România a ratat în 2017 și în 2018 ținta de 2% cheltuieli pentru Apărare.

Scurtă descriere a structurii cheltuielilor MapN


Totalul plăților efectuate de MapN până la 31 august 2019 este de 9,89 miliarde lei, dintre care 7,46 miliarde cheltuieli curente și 2,42 miliarde cheltuieli de capital (achiziții de tehnică militară și plata TVA datorat achizițiilor).

Grosul cheltuielilor curente în reprezintă cheltuielile de personal (3,88 miliarde lei) și cheltuielile de asistență socială, 2,35 miliarde, care reprezintă, în principal, pensii.

MapN a mai achitat facturi reprezentând bunuri și servicii în sumă totală de 565 milioane lei, alte 563 milioane fiind alocate drepturilor bănești cuvenite personalului din unităţile militare finanţate pentru activităţi medicale, culturale, sportive, învăţământ superior militar.

Situația programelor de înzestrare

În cursul anului 2019, MapN a semnat un singur contract de achiziție (pentru rachete anti-tanc care să echipeze elicopterele Puma SOCAT). Restul programelor de achiziție sunt mult întârziate, execepția notabilă constituind-o derularea programelor Patriot și HIMARS..


Forțele Navale sunt cele mai afectate de întârzierea programelor de înzestrare. Achiziția corvetelor multifuncționale, de exemplu, a fost afectată de dispute juridice pe marginea organizării licitației. Contractul-cadru de desemenare a câștigătorului programului de achiziție, lansat în 2017) nu este încă semnat.

(Citiți și: ”Licitația pentru corvete – suspendată de Consiliul de Soluționare a Contestațiilor”)

Deschis ca procedură în iunie 2018, programul de achiziție a sistemului de apărare de costă nu este nici acum finalizat, chiar dacă există o ofertă admisă a celor de la MBDA.

(Citiți și: ”O nouă procedură de achiziție la MApN: rachete antinavă. Buget inițial: 164 milioane euro”)

Parlamentul a aprobat în 2018 achiziția a alte 5 aeronave F16 din Portugalia pentru completarea escadrilei românești dotate cu avioane de luptă americane. Achiziție a fost confirmată de statul portughez, dar nu este finalizată, motiv pentru care Armata încă folosește pentru Poliția Aeriană avioanele Mig 21.

(Citiți și: ”Gral. Ștefan Dănilă: F16 sunt prea puține, România este obligată să-și folosească vechile MIG 21, pentru care nu mai sunt piese”)

Probleme tehnice legate de sistemele de comunicații instalate pe transportoarele blindate Piranha V au generat întârzieri ale programului atribuit producătorului american General Dynamics. Asta după ce, la începutul anului, eșuaseră și testele la turela cu tun de 30 de mm produsă de israelienii de la Elbit.

Legat de acest subiect, ministrul Apărării a anunțat chiar joi că Ministerul Apărării a emis o factură de penalități în valoare de 8,5 milioane de euro producătorului de transportoare Piranha V, General Dynamics, pentru întârzierea livrărilor care ar fi trebuit să înceapă în februarie.

De luni bune nu s-a mai comunicat nimic legat de stadiul achiziției Sistemului integrat de rachete sol-aer SHORAD-VSHORAD, clasificat de MapN ca program prioritar în pregătire.

(Citiți și: ”Binecunoscutele necunoscute ale planurilor de înzestrare a Armatei: un raport ROEC”)

Programul de modernizare al forțelor armate române este unul extrem de ambițios în ceea ce privește domeniul și capacitățile, dar echipele însărcinate cu pregătirea și derularea programelor de înzestrare sunt subdimensionate și prea puțin experimentate.

Lipsa capacității administrative nu este însă singura sursă a întârzierii programelor de înzestrare, la aceasta adăugându-se politicile confuze care au afectat unele dintre cele mai importante programe naționale de înzestrare a Armatei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. 1.Ar fi interesanta o evolutie a cheltuielilor salariale ale MApN cu personalul civil in perioada 2016-2019.
    2. Vizita lui Vlase si a lui Dragnea in Elvetia (singura vizita cvasi -oficiala a lui Dragnea in Europa) are vreo legatura cu impunerea turelei Elbit (incompatibila umbla vorba) pe sasiu Dinamics?
    3. Avertisment Pompeo – „ar putea să cadă într-o spirală de indatorare” -avertisment doar pentru tarile din Balcannii occidentali? Ma gindesc la generatia de „decretei” care au inceput sa iasa anticipat la pensie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. 1.Ar fi interesanta o evolutie a cheltuielilor salariale ale MApN cu personalul civil in perioada 2016-2019.
    2. Vizita lui Vlase si a lui Dragnea in Elvetia (singura vizita cvasi -oficiala a lui Dragnea in Europa) are vreo legatura cu impunerea turelei Elbit (incompatibila umbla vorba) pe sasiu Dinamics?
    3. Avertisment Pompeo – „ar putea să cadă într-o spirală de indatorare” -avertisment doar pentru tarile din Balcannii occidentali? Ma gindesc la generatia de „decretei” care au inceput sa iasa anticipat la pensie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: